18.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 18:46
No menu items!

Un cocktail de anticorpi, tratamentul avansat de AstraZeneca pentru reducerea formelor severe Covid 19

spot_img

Un studiu realizat recent de compania britanică AstraZeneca arată că un medicament realizat din anticorpi ar reduce semnificativ riscul producerii unor forme severe în infecția cu Covid-19. Concluziile apar în cadrul unui studiu în fază avansată, a anunţat luni producătorul britanic de medicamente, citat de Reuters.

Medicamentul, un cocktail de doi anticorpi numit AZD7442, a redus cu 50% riscul de COVID-19 sever sau de deces la pacienții nespitalizați care au avut simptome timp de șapte zile sau mai puțin, îndeplinind astfel principalul obiectiv al studiului.

„O intervenţie timpurie cu medicamentul nostru poate oferi o reducere semnificativă a evoluţiei spre boala severă, cu o protecţie continuă timp de peste şase luni”, a declarat Mene Pangalos, vicepreşedinte executiv al departamentului de cercetare şi dezvoltare biofarmaceutică din cadrul AstraZeneca.

Terapia AstraZeneca, administrată prin injectare, este prima de acest tip care se arată promițătoare atât ca medicament preventiv, cât și ca tratament pentru tratarea COVID-19, în urma mai multor studii. Acesta este conceput pentru a proteja persoanele care nu au un răspuns imunitar suficient de puternic la vaccinuri.

„Aceste rezultate pozitive arată că o doză intramusculară convenabilă de AZD7442 ar putea juca un rol important pentru a ajuta la combaterea acestei pandemii devastatoare”, a declarat Hugh Montgomery, cercetătorul principal al studiului, într-un comunicat.

Compania va discuta datele cu autorităţile din domeniul sănătăţii, a adăugat oficialul, fără a da detalii.

                                                                                                 C.Dumitrescu