15.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 15:29
No menu items!

Un caporal de pe fregata „Regele Ferdinand”, grav bolnav

spot_img

Un membru al echipajului fregatei „Regele Ferdinand” are probleme grave de sănătate. Georgiana Florentina Predescu, caporal clasa a III-a, a fost evacuată de urgenţă, cu elicopterul Puma Naval de la bordul fregatei, către cel mai apropiat spital de la ţărm, pentru efectuarea unor investigaţii medicale amănunţite. Caporalul participă la o acţiune împotriva pirateriei în largul coastelor Somaliei. Potrivit unui comunicat de presă al Statului Major al Forţelor Navale starea militarului este, la acest moment, stabilă, dar nu se se precizează de ce anume suferă caporalul. Fregata „Regele Ferdinand” a plecat din portul Constanţa pe data de 12 septembrie 2012 pentru a participa la operaţia de luptă „Atalanta”, împotriva pirateriei navale în Golful Aden, sub comandă UE. Operaţia Atalanta, la care participă în premieră şi o navă militară românească, este o acţiune a Uniunii Europene pentru îmbunătăţirea securităţii maritime în largul coastelor Somaliei şi în Oceanul Indian. D.M.