21.1 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 15:03
No menu items!

Un bărbat din Capitală a sunat la 112 și a anunțat că are o bombă sub mașină. A fost chemat la secție, cu tot cu dispozitiv!

spot_img

Caz incredibil în Capitală. Un bărbat a descoperit un dispozitiv care părea a fi explozibil sub mașina sa. Panicat, acesta a sunat la 112, însă a fost chemat să vină cu „bomba” la secţie.

Un cetățean din București, care își câștigă existența vânzând mașini second-hand, a sunat aseară la 112, reclamând că sub mașina sa a găsit legat un dispozitiv exploziv improvizat, potrivit Antena 3 CNN.

Cei de la 112 au făcut legătura cu dispeceratul Poliției Capitalei, iar de aici cetățeanul în cauză a fost îndrumat să-și ia „bomba” și să meargă la cea mai apropiată secție de poliție.

Omul a luat ce a găsit sub maşină şi la recomandarea și la îndrumarea polițistului a mers la Secția 23 din Bucureşti şi a intrat cu dispozitivul suspect în secție. A fost invitat într-un birou unde s-au făcut analize şi fotografii. Abia după aproximativ o oră a fost chemat la secţie şi detașamentul pirotehnic.

Bărbatul a precizat că, chiar cu câteva zile înainte, mai găsise o cutie suspectă care conținea praf de pușcă. La fel ca şi acum a desfăcut-o singur, a aruncat-o şi a mers mai departe, dar văzând că lucrurile se repetă a cerut ajutorul autorităţilor.

El a dat declarații în fața polițiștilor și, spun surse din anchetă, a spus că îl bănuiește pe un fost cumpărător pe care îl avea din județul Iași și asta pentru că individul i-ar fi dat în urmă cu câteva zile mai multe mesaje de amenințare, mai arată sursa citată.

                                                                                                                  Adina Silav