11.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 7:50
No menu items!

Un bărbat cu cagulă amenință că se aruncă de la etajul 16 al hotelului Intercontinental / UPDATE

spot_img
  • UPDATE

Bărbatul care amenința că se aruncă de la etajul 16 al Hotelului Intercontinental a coborât. El se află în custodia Poliţiei Capitalei. Adrian Marin, purtător de cuvânt al ISU Bucureşti, a precizat că echipa de negociatori de la Poliţia Capitalei a reuşit să îl convingă pe bărbat să renunţe la protest.

Un bărbat care poartă o cagulă amenință că se aruncă, vineri, de la etajul 16 al hotelului Intercontinental din Capitală.

Bărbatul s-a baricadat într-o cameră a hotelului, a ieșit în balcon, unde a afișat un banner cu mai multe mesaje, a scos două boxe pe balustrada balconului și amenință că se aruncă în gol dacă cineva se apropie de el. O echipă de negociatori ai Poliției încearcă să-l convingă să renunțe la protestul extrem.

La fața locului se află și patru echipaje de pompieri, și două ambulanțe SMURD.

Pe bannerul pe care bărbatul l-a afișat este scris printre altele ”România, țăra cămătarilor legali”, ”România susține și încurajează instituțile financiare legale. Implică-te și stopează abuzurile!”.

R.D.

foto: Intact Images