12.1 C
București
luni, 18 octombrie 2021 - 21:30

Un bărbat s-a așezat în fața coloanei oficiale a lui Traian Băsescu, pentru a-i da o scrisoare

spot_img

Un bărbat s-a așezat în fața coloanei oficiale a lui Traian Băsescu, pentru a-i da o scrisoare
foto: agenda.ro

Un bistrițean s-a așezat vineri în fața coloanei oficiale a președintelui Traian Băsescu, pentru a-i înmâna o scrisoare, în timp ce șeful statului se pregătea să plece de la stadionul din Năsăud, unde aterizase cu elicopterul, către Mănăstirea “Izvorul Tămăduirii” din Salva.

Bărbatul de aproximativ 60 de ani, care a declarat că are probleme cu Justiția, a intrat în fața coloanei oficiale, angajații SPP au încercat să-l dea la o parte, dar președintele Traian Băsescu a oprit și a luat scrisoarea bărbatului.

Șeful statului a aterizat, vineri dimineață, cu elicopterul pe stadionul din Năsăud, unde a fost așteptat de prefectul Ioan Țintean și de primarul Năsăudului, Mircea Romocea.

Ulterior, Traian Băsescu s-a deplasat cu un autoturism la Mănăstirea “Izvorul Tămăduirii” din Salva, fiind întâmpinat de primarul din localitate, Gheorghe Onul, de protopopul Năsăudului Ioan Dâmbu, dar și de vicepreședintele PDL Ioan Oltean.

A.V.