9 C
București
sâmbătă, 27 noiembrie 2021 - 13:08
No menu items!

Un avion de spionaj american, urmărit de o aeronavă rusească, a ÎNCĂLCAT spaţiul aerian suedez

spot_img

Rusia a trimis cel puţin un avion de vânătoare pentru interceptarea aeronavei americane

lockheed-a12-spy-plane-usairforce-630-620x413

Un avion de spionaj al SUA a evitat o întâlnire cu armata rusă încălcând spaţiul aerian suedez la 18 iulie, la o zi după ce zborul MH17 al Malaysia Airlines a fost doborât de o rachetă sol-aer despre care Kievul şi Occidentul afirmă că a fost lansată de rebelii proruşi în estul Ucrainei.

Avionul RC-135 Rivet Joint a intrat fără permisiune în spaţiul aerian suedez, a declarat un oficial militar american. Totodată,  aeronava a trecut prin spaţiul aerian al altor ţări, deşi nu este clar dacă a avut permisiunea să facă acest lucru, relatează CNN.

Avionul american zbura în spaţiul aerian internaţional şi efectua o misiune de supraveghere electronică în momentul în care ruşii au făcut o mişcare neobişnuită, urmărindu-l cu un radar terestru.

Ruşii au trimis cel puţin un avion de vânătoare pentru interceptarea aeronavei americane, au declarat sâmbătă oficialii americani.

Ca urmare, echipajului avionului de spionaj a vrut să părăsească zona cât mai repede posibil, a precizat oficialul, cea mai rapidă rută pentru a se îndepărta de ruşi ducându-i în spaţiul aerian suedez. Oficialii americani au recunoscut că acest lucru s-a întâmplat fără aprobarea militară a Suediei.

Ca urmare a acestui incident, Statele Unite discută problema cu Suedia, în eventualitatea unor alte incursiuni de acest tip.

C.A.