10.7 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 11:22
No menu items!

Un auditor al Curții de Conturi își amenința fosta soție. Calvarul femeii care i-a cedat o casă de sute de mii de euro

spot_img

Un auditor de la Curtea de Conturi Constanța este acuzat că și-a constrâns fosta soție să îi lase, la un proces, un imobil de aproape 250.000 euro și să preia parte dintr-o firmă cu datorii. Bărbatul și-ar fi amenințat soția că își va pierde locul de muncă.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui auditor public extern în cadrul Curţii de Conturi – Camera de Conturi Constanţa şi membru al autorităţii de audit, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.

Potrivit DNA, în octombrie 2022, în contextul derulării unui proces de partaj, Nicolae Popescu, în calitatea menţionată, ar fi exercitat constrângeri asupra fostei soţii – funcţionar public, pentru a o determina să îi lase în proprietate un imobil (în valoare de 249.620 euro) dobândit în timpul căsătoriei, precum şi să preia părţile sociale ale unei firme controlate şi administrate, în fapt, de inculpat prin intermediul unei persoane interpuse şi care acumulase datorii importante faţă de bugetul de stat (772.132 lei).

„În acelaşi context, inculpatul i-ar fi mai transmis fostei soţii că va renunţa şi la demersurile care vizau tragerea la răspundere penală a acesteia într-o cauză penală aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, pentru un presupus furt comis între soţi şi respectiv, pentru presupuse infracţiuni comise de aceasta împotriva fiului lor minor. Concret, constrângerile la care ar fi apelat inculpatul Nicolae Popescu ar fi constat în exercitarea de ameninţări ce ar fi vizat crearea unei situaţii defavorabile la locul de muncă pentru fosta soţie şi care ar fi avut ca urmare concedierea acesteia. De asemenea, inculpatul i-ar mai fi transmis că nu va mai sesiza organele judiciare cu privire la săvârşirea de către aceasta a altor presupuse fapte penale”, mai arată sursa citată.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa.

                                                                                                                   Adina Silav