8.2 C
București
miercuri, 1 decembrie 2021 - 14:42
No menu items!

Un ASTEROID va trece pe lângă Pământ vineri

spot_img

asteroid_terra

Un nou asteroid va trece pe lângă Pământ vineri, însă astronomii spun că distanţa la care va trece pe lângă Terra este suficient de mare pentru a nu reprezenta un pericol.

Potrivit maxisciences.com, asteroidul numit 2013 YL2, descoperit pe 23 decembrie 2013, va trece la cea mai mică distanţă de Terra, aproximativ 1,4 milioane de kilometri, vineri.

Această distanţă este de peste trei ori mai mare decât cea care desparte Terra de satelitul ei natural, Luna, iar pentru a-l observa sunt necesare instrumente de înaltă precizie.

Asteroidul a fost descoperit pe 23 decembrie 2013 şi de atunci a putut fi observat în peste 50 de reprize, mai ales de la observatorul astronomic Los Campitos din Argentina, pe 29 decembrie. Acest lucru le-a permis astronomilor să-i calculeze traiectoria, viteza şi alţi parametri.

Potrivit estimărilor specialiştilor, 2013 YL2 are un diametru de 80 – 102 metri. Forma, masa şi compoziţia acestuia nu sunt însă cunoscute. Trecerea la cea mai mică distanţă de Terra, vineri, le-ar putea permite astronomilor să afle mai multe informaţii despre acest asteroid. O ocazie rară, pentru că următoarea lui trecere pe lângă Terra va avea loc în ianuarie 2023, potrivit site-ului NEODyS. Potrivit specialiştilor, atunci, acest asteroid va trece pe lângă Pământ la o distanţă şi mai mare, de peste 10 milioane de kilometri.

Ulterior, asteroidul se va mai apropia de Terra în 2032 şi în 2060, dar la distanţe şi mai mari.

Asteroidul 2013 YL2 nu este însă singurul astfel de “vizitator” al Pământului, în ianuarie. Potrivit site-ului SpaceWeather.com, un alt asteroid numit 2013 YM48, cu un diametru de aproximativ 30 de metri, va trece pe lângă Terra, pe 6 ianuarie, la o distanţă de peste 3 milioane de kilometri.

De asemenea, pe 21 ianuarie, asteroidul 2007 SJ, cu un diametru de aproape 2 kilometri, va trece pe lângă Terra la o distanţă de aproximativ 7,7 milioane de kilometri, iar pe 28 ianuarie, asteroidul 2012 BX34 va trece pe lângă Terra la o distanţă de 3,6 milioane de kilometri.

R.D.