21.4 C
București
luni, 20 mai 2024 - 15:01
No menu items!

Un alt proces pentru Andrew Tate. Alte patru femei îl dau în judecată pentru viol și abuz

spot_img

Patru femei din Marea Britanie susțin că au fost victimele lui Andrew Tate, fiind abuzate sexual și agresate fizic de acesta. Afaceristul s-a ales cu un nou proces, în urma faptelor care ar fi avut loc în perioada 2013-2016.

Femeile l-au dat în judecată pe Andrew Tate, dosarul ajungând la Înalta Curte din Londra. Influencerul a fost citat la domiciliul din România, potrivit Independent. Victimele cer despăgubiri în urma traumelor suferite.

Acuzațiile aduse de cele patru britanice sunt separate de faptele pentru care frații Tate sunt cercetați în România. Acestea ar fi fost abuzate în perioada 2013-2016, înainte ca Andrew să devină cunoscut în mediul online.

De altfel, trei dintre victime ar fi anunțat oamenii legii din Hertfordshire, imediat după comiterea abuzurilor. Însă, după o anchetă care a durat patru ani, în anul 2019, Serviciul de Procuratură al Coroanei a clasat dosarul.

„În ciuda dovezilor suplimentare, CPS a refuzat cererile recente ale femeilor de a-și revizui decizia. Sistemul de justiție penală a dezamăgit aceste femei; acțiunea civilă este ultima cale care le-a rămas către justiție”, au transmis avocații femeilor abuzate de Andrew Tate.

Când vor fi extrădați frații Tate în Marea Britanie

Totodată, femeile au transmis pe site-ul lor de crowdfunding, acolo unde își țin la curent susținătorii cu privire la acest caz, că cererea lor a fost admisă de Înalta Curte din Londra. Instanța a hotărât ca victimele să își păstreze anonimatul.

Femeile se tem că ar putea fi hărțuite și abuzate de Andrew Tate și susținătorii lui. „Nu vă putem mulțumi suficient pentru că ne susțineți lupta pentru dreptate. Nu este vorba doar despre noi, ci despre toate femeile care au suferit din cauza violenței sexuale”, au scris victimele.

Amintim că cei doi frați, Tristan și Andrew, au fost acuzați în România de trafic de persoane, viol și formarea unei grupări criminale pentru exploatarea sexuală a femeilor. În același dosar sunt cercetate încă două femei din România, care i-ar fi ajutat pe frații Tate.

Ei sunt acuzați și în Marea Britanie pentru viol și trafic de persoane, fiind emis un mandat european de arestare pe numele lor. Frații Tate vor fi extrădați, însă asta se va întâmpla după terminarea procesului din România.

Reprezentanții Tates au declarat că nu a fost stabilită nicio dată pentru proces, dar că frații vor face apel împotriva deciziei.

Un reprezentant al fraților a declarat că aceștia „neagă categoric toate acuzațiile” și sunt total hotărâți să conteste aceste acuzații.  

Andrew Tate a câștigat milioane de fani promovând un stil de viață ultra-masculin pe care criticii spun că denigrează femeile. Conturile sale au fost eliminate de pe TikTok, Instagram și Facebook.

D.Constantin