14.4 C
București
joi, 28 martie 2024 - 11:51
No menu items!

Un aligator uriaș a rupt cântarul vânătorilor. Cât cântărea reptila. FOTO

spot_img

Aligatorul uriaș măsoară 4,5 metri lungime și cântărește 460 de kilograme

aligator urias 3

Cel mai mare aligator vânat în Alabama măsura 4,2 metri lungime și cântărea 380 de kilograme, recordul fiind păstrat până săptămâna trecută, când un alt exemplar impresionant a fost capturat, potrivit io9.com.

aligator urias 2

Reptila uriașă a fost prinsă într-un parc naţional din Alabama (America de Sud), în timpul unei vânători legale de aligatori, de către familiile Strokes şi Jenkins. Vânătorii au încercat să-l cântărească, însă în momentul în care au pus reptila pe cântar, aparatul s-a rupt sub greutatea animalului.

Cu ajutorul biologilor angajaţi ai parcului, reptila uriaşă a fost cântărită, iar dimensiunile au fost anunţate – 460 de kilograme şi 4,5 metri lungime, fiind stabilit astfel un nou record.

aligator urias

Aligatorii sunt o specie protejată prin lege, dar în statul Alabama există parcuri speciale, unde vânătoarea limitată este posibilă, pentru a reduce şi controla astfel numărul reptilelor.

D.M.