11.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 0:35
No menu items!

Umbrărescu a încasat deja 17 milioane de euro pentru o parte a viitoarei autostrăzi Lugoj-Deva

spot_img

Umbrarescu_SZ

Chiar dacă lucrările efective de construcție a Lotului 4 din autostrada Lugoj-Deva au demarat cu aproximativ o lună în urmă, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) îi decontează firmei Tehnostrade, patronate de Dorinel Umbrărescu, o factură de peste 17 milioane de euro.

Firma Tehnostrade a depus la CNADNR o factură, în valoare de aproximativ 78 milioane de lei, pentru proiectarea și execuția Lotului de autostrada Lugoj-Deva, proiect în valoare totală de aproximativ 95 milioane de euro.

Factura în valoare de 17% din valoarea totală a contractului reprezintă un avans pentru proiectare, organizare de șantier, achiziția de materiale și începerea lucrărilor la cei 22,1 km de autostradă între Deva şi localitatea Ilia. De regulă, avansurile din contracte de acest gen reprezintă 10%, maxim 15% din valoarea totală a lucrărilor.

Contractul cu Tehnostrade prevede execuția tronsonului de autostradă într-un interval de doi ani. Proiectul autostrăzii Lugoj-Deva este finanțat în proporție de 85% din fonduri europene nerambursabile, diferenţa fiind asigurată de la bugetul de stat.

Și italienii de la Salini, constructorul Lotului 2 al autostrăzii Lugoj-Deva, au emis o factură pentru CNADNR în valoare de aproximativ 104 milioane de lei.

Alexandru Maghiar