9.4 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 12:58
No menu items!

Ultimul membru al grupării Ogoranu s-a stins din viaţă

spot_img

Ion Ilioiu, ultimul supraviețuitor din grupul de rezistență anticomunistă condus de Ion Gavrilă Ogoranu, a murit miercuri. Pe 24 noiembrie ar fi împlinit 83 de ani.

Ion Ilioiu a aderat la grupul de luptători anticomuniști condus de Ion Gavrilă Ogoranu încă de când avea 18 ani, în 1948. Ilioiu a luptat în munți șase ani, fiind capturat de trupele Securității în  1954, după ce a fost rănit.

Vreme de patru ani, până să ajungă în instanță, Ion Ilioiu a fost anchetat și torturat. În 1958, judecătorii l-au condamnat la muncă silnică pe viață. A fost încarcerat la Aiud, iar regimul de exterminare l-a făcut să-și piardă parțial vederea. Nu a reușit să  comunice deloc cu familia de-a lungul următorilor zece ani. Ilioiu a fost eliberat în 1964, când comuniștii au dat un decret de amnistiere a deținuților politici. Avea 34 de ani.

Ion Ilioiu a fost înmormântat vineri, 2 noiembrie, în cimitirul vechi din Făgăraș.

Grupul lui Ion Gavrilă Ogoranu a acționat, începând cu 1947 și s-a destrămat cândva prin 1955, pe versantul nordic al munților Făgăraș. Membrii acestui grup anticomunist au fost, în mare parte, capturați de Securitate, executați sau morți din cauza condițiilor de detenție.

Filmul „Portretul luptătorului la tinereţe” (2010) regizat de Constantin Popescu jr.redă momente din istoria grupului pînă la capturarea lui de către trupele de Securitate.

În munții Făgăraș mai acționau pe atunci oamenii colonelului Gheorghe Arsenescu și ai fraților Arnăuțoiu, la sud, și Grupul carpatin făgărășan, în nord.