21 C
București
duminică, 28 aprilie 2024 - 17:19
No menu items!

UE cere ”pauze umanitare” pentru trimiterea de ajutoare în Fâșia Gaza

spot_img

Liderii statelor UE, reuniţi într-un summit la Bruxelles, au făcut apel la deschiderea unor ”culoare umanitare” şi ”pauze umanitare” în războiul dintre Israel şi Hamas, pentru a se putea răspunde nevoilor populaţiei enclavei palestiniene.

Tonul general a fost de susţinere a Israelului şi de solidaritate faţă de civilii din Fâşia Gaza. Au apărut disensiuni în ceea ce privește formularea comunicatului final, unele state precum Irlanda sau Spania fiind mai favorabile ideii de încetare a focului.

Liderii europeni şi-au exprimat ”cea mai puternică îngrijorare faţă de degradarea situaţiei umanitare în (Fâşia) Gaza”, într-o Declaraţie care stabileşte o linie comună, după două săptămâni de haos pe acest subiect, potrivit agenției AFP, citată de News.ro. Aceștia au au cerut ”un acces umanitar continuu, rapid, securizat şi fără oprelişti (…) în vederea ajutării celor care au nevoie, prin toate mijloacele necesare, inclusiv culoare umanitare şi pauze pentru nevoi umanitare”.

Cei 27 subliniază că UE este în favoarea organizării unei ”Conferinţe Internaţionale de Pace”, care să aibă loc ”în curând”. Negocierile între liderii europeni au durat cinci ore.

Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, a afirmat că UE urmează să furnizeze Fâşiei Gaza un ajutor umanitar suplimentar în valoare de 50 de milioane de euro.

Charles Michel, președintele Consiliului European, a afirmat că nu vede ”vreun rol” pentru organizația islamistă Hamas, ca răspuns la o întrebare despre o viitoare conferință internațională pentru soluţionarea politică a conflictului din Orientul Mijlociu.

V. B.