6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 7:50
No menu items!

UE a semnat decizia de ELIMINARE A VIZELOR pentru cetăţenii Republicii Moldova. Măsura va intra în vigoare la 28 aprilie

spot_img

 schengen

Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, și reprezentantul președinției elene a Consiliului Uniunii Europene, Dimitris Kourkoulas, ministru adjunct al afacerilor externe al Greciei, au semnat joi decizia cu privire la eliminarea vizelor pentru cetățenii Republicii Moldova care călătoresc în UE, începând cu 28 aprilie, informează CE.

Preşedintele PE, Martin Schulz, şi viceministrul grec de Externe, Dimitris Kourkoulas, au semnat amendamentele la Regulamentul nr. 539/2001, prin care Republica Moldova este transferată pe lista ţărilor ai căror cetăţeni vor putea circula fără vize în Schengen, pentru o perioadă de 90 de zile.

Decizia va fi publicată în Jurnalul Oficial al UE la 8 aprilie, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău, care salută semnarea deciziei respective și va intra în vigoare la 20 de zile după publicare.

La 27 februarie, Parlamentul European a aprobat aceste amendamente, iar la 14 martie Consiliul UE, în formatul miniştrilor pentru Transport, a aprobat propunerea Comisiei Europene de eliminare a vizelor pentru cetăţenii R. Moldova.

La ceremonia de semnare a fost prezent și comisarul european pentru afaceri interne Cecilia Malmström, care a arătat că liberalizarea regimului de vize reprezintă începutul unui nou capitol al relațiilor dintre Chișinău și Bruxelles.

„Până la sfârșitul lunii, cetățenii moldoveni deținători ai unui pașaport biometric nu vor mai avea nevoie de viză pentru a călători în zona Schengen pentru șederi de scurtă durată. Aceasta este o mare realizare și începutul unui nou capitol în relațiile noastre. Am lansat dialogul nostru în privința vizelor cu Republica Moldova în iunie 2010 și în mai puțin de patru ani călătoriile fără viză în spațiul Schengen au devenit o realitate pentru cetățenii moldoveni. Acest lucru arată că eforturile depuse de autoritățile moldovene au dat roade și că UE își asumă angajamente cu țări terțe care doresc să lucreze cu noi. Posibilitatea de a călători fără viză în spațiul Schengen pentru perioade scurte va facilita și mai mult contactele interpersonale și va consolida legăturile de afaceri, sociale și culturale dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova”, a declarat Cecilia Malmstrom.
Republica Moldova a parafat și Acordul de asociere la UE, care îl cuprinde și pe cel de liber schimb și care ar urma să fie semnat în luna iunie.

 

C.A.