15.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 20:15
No menu items!

Ucraineni arestați după ce au încercat să introducă ilegal în România materiale radioactive

spot_img

Anunțul a fost făcut joi de Biroul procurorului general din Ucraina

material_radioactiv

Doi cetăţeni ucraineni au conspirat cu persoane neidentificate pentru a transporta ilegal materiale nucleare din regiunea Ivano-Frankivsk (vest) în România, iar cele două proceduri penale au fost contopite, a anunţat joi serviciul de presă al Biroului procurorului general, relatează Interfax Ucraina.

Potrivit serviciului de presă, Biroul Serviciului ucrainean de Securitate (SBU) de la Ivano-Frankivsk a primit pe 5 august informaţii potrivit cărora materiale nucleare urmau să fie trecute în mod ilegal din Ucraina în România.

Astfel, informaţia despre infracţiune a fost înscrisă în registrul unificat pentru anchete preliminare, în baza prevederilor din Codul Penal ucrainean cu privire la trafic (art. 14, partea I şi art. 201, partea a II-a). Alt caz a fost deschis în baza prevederilor cu privire la activităţi ilegale cu materiale radioactive (art. 256, partea a III-a). Ambele proceduri au fost contopite într-un singur caz, precizează Biroul procurorului general ucrainean, citat de Interfax.

Ancheta preliminară a stabilit că cei doi cetăţeni sunt implicaţi în infracţiune.

Între timp, cei doi ucraineni au fost arestaţi, potrivit aceleiaşi surse, care nu oferă alte informaţii.

R.D.