13.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 14:12
No menu items!

Ucraina se pregătește pentru un atac cu arme nucleare: Instrucțiuni detaliate pentru cetățeni

spot_img

Consiliul pentru Securitatea Naţională şi Apărare din Ucraina a elaborat instrucţiuni detaliate pentru ucraineni în cazul utilizării de către Federaţia Rusă a armelor nucleare tactice, ceea ce ar ridica la un nou nivel de escaladare actualul război declanşat de Kremlin împotriva Ucrainei, a declarat secretarul SNBO, Oleksii Danilov, citat de agenţia de presă Unian, potrivit Agerpres.

Planul de măsuri elaborat de Consiliul pentru Securitatea Naţională în eventualitatea unei lovituri nucleare tactice ar urma să fie dat publicităţii în cel mai scurt timp, a spus el.

Danilov a subliniat că posibila utilizare a armei nucleare tactice de către Federaţia Rusă nu va opri Ucraina să-şi apere teritoriul.

„Dacă nu va exista un răspuns din partea comunităţii internaţionale, a ţărilor NATO la un atac atât de nebunesc (dacă Doamne fereşte se va întâmpla!), aceasta nu înseamnă că noi nu ne vom apăra pământul. Nimeni nu ne poate opri: nici Putin, nici armata sa”, a afirmat înaltul responsabil ucrainean.

În ultimele zile, Rusia a regizat pseudo-referendumuri în patru regiuni ale Ucrainei în vederea anexării lor – în autoproclamatele republici populare Doneţk şi Lugansk (în est) şi regiunile Herson şi Zaporojie (în sud) – pe care nici nu le controlează în totalitate.

Ministerul rus de Externe a avertizat Kievul că după „alipirea” lor Federaţia Rusă, doctrina nucleară rusă se extinde şi asupra acestor teritorii. Aceasta înseamnă că orice atac al forţelor ucrainene împotriva trupelor de ocupaţie ruse în regiunile respective va fi calificat de Moscova drept un atac împotriva integrităţii Federaţiei Ruse şi considerat drept pretext pentru utilizarea oricărui tip de arme, inclusiv cele strategice din arsenalul armatei ruse, explică experţi citaţi de agenţia de presă menţionată.

                                                                                                                Adina Silav