Ucraina: Kievul, pregătit să decreteze starea de urgență în cazul reluării ostilităților

Anunțul a fost făcut de președintele Petro Poroșenko într-o conferință de presă

porosenko

Kievul este pregătit să declare starea de urgență în cazul reluării ostilităților în sud-estul Ucrainei, a declarat președintele Petro Poroșenko, într-o conferință de presă, luni, la Kiev, potrivit Ria Novosti.

Starea de urgență va fi declarată dacă ostilitățile se vor relua. Acesta este un plan de acțiune care urmează să fie pus în aplicare în cazul în care procesul de pace va fi întrerupt. Nimic nu ne împiedică astăzi să luăm măsuri eficiente.

Petro Poroșenko
președintele Ucrainei

Potrivit președintelui ucrainean, ultimele două reuniuni ale Consiliului pentru Securitatea Națională și Apărare a Ucrainei au fost consacrate elaborării unui scenariu în cazul unor astfel de evoluții, inclusiv problemelor privind dezvoltarea producției de armament în țară.

Forțele guvernamentale ucrainene și milițiile separatiste proruse din Donbas (estul Ucrainei) au încheiat la începutul lunii decembrie un armistițiu, cu medierea Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE). Încetarea focului a intrat în vigoare pe 9 decembrie, deși un prim armistițiu a fost convenit încă la începutul lunii septembrie la negocierile dintre părțile beligerante, care au avut loc în capitala belarusă Minsk. Acel armistițiu nu a fost însă respectat în totalitate de niciuna dintre părți.

NICIUN COMENTARIU