17.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 17:12
No menu items!

Turismul belgian, reglat prin supravegherea telefoanelor

spot_img

Guvernul nu vrea să interzică turismul, dar se bazează pe bunul simț al turiștilor și pe informațiile celulare pentru ca aceștia să evite locurile aglomerate. Prin urare, Belgia a adoptat un sistem de urmărire a telefoanelor mobile pentru a limita aglomerarea staţiunilor marine şi a plajelor care se vor deschide oficial sâmbătă, pentru sezonul de vară, transmite Reuters.

Cele 10 districte aflate de-a lungul litoralului vor detecta telefoanele mobile pe plaje şi pe diguri şi vor afişa informaţii în timp real pe un site, cu coduri de la verde închis pentru zonele calme şi portocaliu pentru cele foarte aglomerate.

Un număr de 130 de senzori amplasaţi în oraşe vor indica oamenilor locurile aglomerate pe care ar trebui să le evite. Site-ul va oferi şi informaţii despre cât de aglomerate vor fi staţiunile în zilele următoare.

Oraşul Knokke-Heist a creat şi marcaje pe plaje, pentru a crea suprafeţe de câte 3 metri pătraţi.

”Am creat aşa-numite ”bule pentru plajă”, unde o familie sau un grup de prieteni pot sta împreună în siguranţă şi vizualiza distanţa la care ar trebui să stea unii faţă de alţii”, a declarat un consilier al oraşului specializat în turism, Anthony Wittesaele.

Înotul în mare este interzis în Belgia în afara sezonului, când patrulează salvamarii. Pandemia de Covid-19 a întârziat deschiderea sezonului, care ar fi rebuit să aibă loc în luna mai, până în această sâmbătă. Sezonul se va încheia la jumătatea lunii septembrie.