15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 19:03
No menu items!

Turcia: Violenţele din piaţa Taksim au luat sfârşit. Manifestanţii se vor întâlni cu premierul turc

spot_img

Turcia: Violenţele din piaţa Taksim au luat sfârşit. Manifestanţii se vor întâlni cu premierul turc

 

După 20 de ore de ciocniri între poliţie şi manifestanţi, calmul a revenit în cursul nopţii de marţi spre miercuri în piaţa Taksim din centrul Istanbulului, a constatat un corespondent al agenţiei France Presse aflat la faţa locului.

După primele confruntări pe străzile de acces în piaţă, bastionul mişcării de contestare a premierului Recep Tayyip Edrogan începând din 31 mai, forţele de ordine au tras ultimele cartuşe cu gaze lacrimogene în jurul orei 03.00 (00.00 GMT).

Cu puţin înainte de ora 05.00 (02.00 GMT), în timp ce apelul la rugăciune se auzea pe străzile care duc spre Bosfor, mai multe camioane ale salubrităţii au încheiat operaţiunile de strângere a cartuşelor, gunoiului şi resturilor baricadelor care, timp de opt zile, au blocat total accesul în piaţa Taksim şi parcul Gezi, spaţiul verde la originea protestelor manifestanţilor.

Poliţiştii şi vehiculele lor blindate s-au regrupat în faţa centrului cultural Ataturk, o imensă clădire neagră al cărei control l-au preluat marţi dimineaţă, cu puţin timp înainte de ora 08.00, invadând în forţă piaţa Taksim.

Lângă Monumentul Independenţei, la celălalt capăt al pieţei, mai multe unităţi ale poliţiei se odihneau sau dormeau.

Celebra stradă Istiqlal, scenă a confruntărilor din cursul serii, era abandonată de manifestanţi, iar vânzătorii de sandvişuri aveau deschise tarabele.

Parcul Gezi, unde manifestanţii au fost supuşi timp de câteva ore unor tiruri susţinute de gaze lacrimogene, era scufundat în întuneric şi linişte.

Mai multe mii de manifestanţi ocupă în continuare parcul Gezi. Reprezentanţi ai mişcării de contestare urmează să se întâlnească miercuri cu prim-ministrul turc.

Erdogan vine pe poziţii de forţă la discuţii, după ce a demonstrat fermitatea poliţiei în preluarea controlului asupra pieţei Taksim. Două operaţiuni violente, ore de confruntări între forţele de ordine şi protestatari, folosirea gazelor lacrimogene şi a puternicelor tunuri cu apă au fost necesare pentru a-i dispersa pe manifestanţii care au replicat aruncând pietre, sticle, cocteiluri molotov şi petarde.

C.I.