10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 7:17
No menu items!

Turcia a blocat rețelele de socializare și YouTube

spot_img

Autoritatea administrativă pentru telecomunicații (TIB) a precizat într-un mesaj pe YouTube că este vorba despre o „măsură administrativă”

facebook-500x281

Autoritățile turce au dispus luni blocarea rețelelor de socializare Twitter și Facebook și a site-ului YouTube pentru a împiedica difuzarea fotografiilor cu procurorul ucis săptămâna trecută în timpul unei luări de ostatici la un tribunal din Istanbul, transmite AFP, citând mass-media locală.

Autoritatea administrativă pentru telecomunicații (TIB) a precizat într-un mesaj pe YouTube că este vorba despre o „măsură administrativă”. Este prima interdicție de mare amploare după blocajul decretat cu un an în urmă pentru a împiedica mediatizarea acuzațiilor de corupție care au vizat executivul islamo-conservator.

Potrivit ediției electronice a cotidianului Hurriyet, decizia de luni survine unei hotărâri judecătorești ce a dispus blocarea a 166 de site-uri, inclusiv cele trei sus-menționate, care au publicat poze cu magistratul Mehmet Selim Kiraz.

Acesta a fost ținut ostatic pe 31 martie timp de peste șase ore de către doi militanți înarmați membri ai unei grupări radicale de extremă stânga, care a publicat imediat pe rețelele de socializare o fotografie în care un individ îi ține un pistol la tâmplă. Procurorul și doi dintre atacatori au fost apoi uciși în timpul intervenției poliției. A doua zi, justiția turcă a deschis o anchetă împotriva a patru ziare locale care au publicat respectiva fotografie.

Guvernul de la Ankara și-a intensificat în ultimul an încercările de a îngrădi accesul pe acele situri și rețele de socializare care au publicat informații despre acuzațiile de corupție ce vizează administrația lui Erdogan și apropiați ai acestuia.

Parlamentul turc a votat luna trecută o lege care permite guvernului să blocheze un site fără o decizie a justiției, act normativ care a fost însă respins de Curtea Constituțională.

R.D.