10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 17:28
No menu items!

Tulcean arestat pentru jafuri comise în Germania. El și-ar fi cumpărat și o mitralieră pentru a ataca o instituție de credit

spot_img

catuse

Un tulcean în vârstă de 33 de ani, urmărit internațional pentru mai multe jafuri comise în Germania, a fost capturat de polițiști la Constanța.

Potrivit Poliției Române, pe numele bărbatului, autorităţile judiciare din Germania emiseseră un mandat european de arestare, sub acuzațiile de tâlhărie calificată, săvârşită în complicitate, planificarea unei infracţiuni majore precum şi încălcarea legii privind controlul armelor de război.

Concret, românul este suspectat că, pe 6 februarie anul trecut, împreună cu alţi doi complici, ar fi atacat o filială poştală din Germania, ar fi forţat o uşă de intrare și, după ce i-ar fi amenințat pe angajaţi, ar fi plecat cu 2.000 de euro.

În plus, el mai este bănuit că, în noiembrie anul trecut, împreună cu alte două persoane, ar fi planificat spargerea unei instituţii financiare de creditare din Germania, prin folosirea unei arme de foc. Pentru asta, cei trei ar fi monitorizat activitatea mai multor instituţii financiare din zonă, procurându-şi și un pistol mitralieră cu muniţia aferentă.

Pe 15 ianuarie, arma a fost găsită şi ridicată de autorităţile judiciare din Germania, dintr-o ascunzătoare, iar cei doi complici ai tulceanului au fost identificaţi şi arestaţi preventiv.

Bărbatul a fost reţinut şi prezentat magistraţilor Curţii de Apel Constanţa, care au emis pe numele său un mandat de arestare, pentru 29 de zile, urmând ca în continuare să fie întreprinse procedurile de predare a acestuia autorităţilor judiciare din Germania.

R.D.