Tudorel Toader anunță că au fost adoptate modificările la OUG 7, în ciuda avizului negativ al CSM

Ministrul justiției a anunțat, marți, după ședința de Guvern, că au fost adoptate modificările OUG 7, menționând că acestea au fost stabilite cu magistrații. 

Tudorel Toader a declarat că CSM a anunțat că va da aviz pozitiv propunerii sale, însă ulterior ședinței plenului, a aflat că avizul este negativ.

„Ştiţi că dincolo de întrevederea de la guvern, eu, ca ministru, am avut o intrevdere cu procurorii din secţia CSM şi am reluat, dezbătut aceste modificări despre care au spus atunci că le considera utile, dar că în acelaşi timp considera, alături de alţi colegi, ca şi alte prevederi ale OUG ar trebui modificate, abrogate. Am vorbit şi ieri şi mi s-a transmis că azi, la 12.30, va fi şedinţa de plen, la care n am putut participa, pentru a se da avizul pozitiv pentru modificările de care am vorbit. La orele 14.00 am aflat că CSM a avut o abordare generală, adică a dat aviz negativ per total, nu numai pe cele 5 modifcari, ci per total. Doamna prim-ministru a considerat că e necesar să pună în aplicare cele convenite de domnia sa şi reprezentanţii magistraturii şi am promovat aceasta OUG”, a declarat ministrul justiţie.

Valeriu Motoc

NICIUN COMENTARIU