4.8 C
București
marți, 19 martie 2024 - 4:59
No menu items!

Tribunalul București a respins cererea de înregistrare a noii conduceri PLUS

spot_img

Tribunalul Bucureşti a decis miercuri să respingă, ca neîntemeiată, cererea de înregistrare în Registrul Partidelor Politice a Hotărârii din 7 decembrie 2019 a Convenţiei Naţionale PLUS, prin care au fost aleşi Preşedintele partidului, membrii Comisiei de Integritate şi Arbitraj, membrii Comisiei de cenzori şi Coordonatorii regionali.

PLUS a anunţat, într-un comunicat de presă, că va ataca cu apel hotârârea Trbunalului Bucureşti care a respins cererea de înscriere a conducerii PLUS în Registrul Partidelor.

„PLUS a decis să atace cu apel hotărârea de miercuri a tribunalului Bucureşti care a respins cererea de înscriere în Registrul Partidelor a tuturor membrilor conducerii partidului aleşi în urma Convenţiei Naţionale din decembrie 2019. Motivul atacării acestei decizii a magistraţilor este dorinţa de a obţine o unificare a practicii judiciare privind înregistrările alegerilor interne ale partidelor politice. Subliniem că, indiferent de rezultatul apelului, toate mandatele alese în cadrul Convenţiei PLUS din decembrie 2019 rămân valabile, înclusiv cel de preşedinte, ocupat de către Dacian Cioloş”, a transmis PLUS, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a explicat că la Convenţia PLUS din decembrie 2019 au fost alese organele naţionale de conducere ale partidului şi au fost realizate mai multe modificări ale Statutului PLUS.

Tribunalul Bucureşti a admis modificările realizate la Statut, potrivit deciziei pronunţate miercuri, 5 august. Totuşi, Tribunalul Bucureşti a considerat că nu este necesară înregistrarea sau actualizarea informaţiilor privind organele naţionale de conducere alese în decembrie 2019.

„În primul rând, preşedintele ales era deja înregistrat în Registrul Partidelor, iar data la care a început noul mandat este un aspect de interes intern al PLUS. În ceea ce priveşte alte organe de conducere alese cu ocazia Convenţiei PLUS din decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti a arătat că legea nu impune ca obligatorie şi înregistrarea persoanelor care ocupă alte funcţii de conducere la nivel naţional. Vom ataca cu apel decizia privind respingerea cererii de înscriere a conducerii PLUS în Registrul Partidelor cu singurul scop de a obţine o practică judiciară unitară în acest gen de speţe”, au completat reprezentanţii PLUS.

Rezultatele alegerilor de la Convenţia din decembrie 2019 sunt valide şi vor râmâne valide indiferent de decizia pe care o vor emite magistraţii în urma apelului, conchide sursa menţionată.