11.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 8:51
No menu items!

Tribunalul Bucureşti a confirmat falimentul companiei Astra Asigurări

spot_img

Tribunalul Bucureşti a acceptat, joi, cererea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) de intrare în faliment a companiei Astra Asigurări.

Astra poate face recurs la decizie în termen de şapte zile de la publicarea în Buletinul Insolvenţelor.

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a decis în 8 septembrie intrarea în faliment a Astra Asigurări, după ce societatea nu a reuşit să-şi majoreze capitalul social cu necesarul de 425 de milioane de lei.

Acționarii Astra Asigurări sunt The Nova Group Investments România şi Epsilon Estate Provider, firme controlate de omul de afaceri Dan Adamescu.

Compania s-a aflat în proces de redresare financiară din februarie 2014, având că administrator special KPMG Advisory.

Fosta conducere a ASF a anunțat atunci că Astra Asigurări a acordat împrumuturi intragrup, nerecuperate, de 110 milioane de lei, din care 102 milioane lei au fost către Medien Holding, deținut de Dan Adamescu și editor al cotidianului România Liberă. La momentul anunţului ASF, compania avea 1,8 milioane de asiguraţi, cu 2,5 milioane de poliţe valabile.

ASF a cerut falimentul Astra la o zi după ce compania şi acţionarii săi, au deschis o acţiune proprie la Curtea de Apel Bucureşti cerând anularea deciziei ASF prin care autoritatea a hotărât închiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială, stabilirea stării de insolvenţă, declanşarea procedurii de faliment şi retragerea autorizaţiei de funcţionare a Astra. Instanţa a respins la mijlocul lunii octombrie acest caz, însă soluţia nu este definitivă.

Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a informat, la începutul lunii octombrie, că a preluat 57.210 de dosare de daună de la Astra şi a primit 2.100 cereri de deschidere de dosare de daună, dintre care 367 erau deja procesate la momentul respectiv. FGA a încheiat procesul de transfer al dosarelor de daună, al contractelor de asigurare şi bazelor de date de la Astra.

Cea mai mare parte a poliţelor şi dosarelor de daună sunt în România, respectiv poliţe – 1,82 milioane şi dosare daună – 51.566. Pentru sucursala Astra din Germania, FGA a preluat 6.128 poliţe şi 193 dosare daună, pentru cea din Slovacia 22.752 poliţe şi 642 dosare daună, iar pentru Ungaria 191.241 poliţe şi 4.809 dosare daună.