12.2 C
București
sâmbătă, 8 mai 2021 - 23:17

Tribuna unui circ s-a prăbușit. OPT COPII AU FOST RĂNIȚI

echipaj-smurd

Tribuna unui circ ambulant venit în municipiul Vaslui s-a prăbuşit cu tot cu spectatori, miercuri seară. Opt copii au fost răniţi, mai multe echipaje medicale fiind trimise la locul accidentului.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, tribuna cu spectatori, lungă de aproximativ 20 de metri şi pe cinci rânduri, s-a prăbuşit în timpul reprezentaţiei unui circ cu reptile şi foci venit în municipiul Vaslui în cursul acestei săptămâni. Opt copii au fost răniţi, aceştia fiind evaluaţi de către echipajele medicale ale celor patru ambulanţe trimise la locul accidentului, în parcarea unui centru comercial din Vaslui.

Din primele evaluări, se pare că niciun copil nu este grav rănit, ei suferind traumatisme şi escoriaţii. În prezent (miercuri, ora 19.00n.r.) se face triajul pacienţilor pentru a se stabili care dintre aceştia trebuie transportaţi la spital”, a declarat, miercuri, managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, Aurora Popa.

O echipă de anchetă urmează să stabilească în ce condiţii s-a produs accidentul, în funcţie de rezultate urmând să se stabilească şi sancţiunile pentru vinovați.

R.D.