Trei foşti directori de la RADET, trimişi în judecată pentru luare de mită

Trei foşti directori de la RADET, trimişi în judecată pentru luare de mită

Foştii directori de la RADET Ion Voicu, Dan Mavrodin şi Ovidiu Gărduş au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), care îi acuză că ar fi cerut mită de la reprezentanţii unor societăţi comerciale.

Procurorii DNA i-au trimis în judecată pe Ion Voicu, director general şi director general adjunct la RADET, funcţii ocupate consecutiv la data comiterii faptelor, şi pe Daniel Ovidiu Gărduş, fost director al Direcţiei Exploatare şi Mentenanţă, pentru luare de mită, în formă continuată, se precizează într-un comunicat al DNA.

Alături de cei doi a fost trimis în judecată şi Dan Mavrodin, director economic şi comercial în cadrul RADET la data comiterii faptelor, pentru luare de mită şi complicitate la luare de mită în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit de procurori se arată că “în cursul lunii februarie 2013, inculpații Voicu Ion, director general al RADET și Mavrodin Dan, director economic, au pretins de la un denunțător, reprezentant al unei societăți comerciale, suma de 600.000 lei (reprezentând 10% din suma pe care RADET București o datora societății respective în baza unui contract), pentru a începe efectuarea plăților aferente materialelor livrate de către această societate. În perioada februarie-martie 2013, cei doi directori au primit, în trei tranșe, suma totală de 148.800 lei. Banii i-au fost remiși lui Mavrodin Dan, o parte din aceste sume fiindu-i date apoi lui Voicu Ion”.

“De asemenea, la data de 25 februarie 2013, inculpatul Gărduș Ovidiu Daniel a primit de la reprezentantul aceleiași societăți comerciale suma de 5.000 lei, ca urmare a unei pretinderi anterioare, în scopul de a nu exercita unele atribuții de serviciu ce ar fi avut consecințe negative asupra derulării contractelor încheiate de RADET București cu respectiva societate. La data de 22 ianuarie 2013, inculpatul Gărduș Ovidiu Daniel a mai primit o altă sumă, de 50.000 lei, prin intermediul aceleiași persoane, de la reprezentantul altei societăți comerciale care avea contracte cu RADET București, după ce, anterior condiționase continuarea implementării contractelor de primirea acelei sume de bani. În același scop, al derulării în bune condiții a contractului, inculpatul Gărduș Ovidiu i-a pretins reprezentantului acestei ultime societăți comerciale să efectueze plata cazării în cuantum de circa 1.000 euro, pentru două camere duble la un hotel din Paris, cu ocazia unei excursii pe care inculpatul împreună cu alte persoane intenționau să o facă în luna aprilie 2013. Deși cererea fusese acceptată, excursia nu a mai avut loc din cauza inițierii prezentei anchete penale”, precizează procurorii.

În vederea confiscării, în cauză s-a dispus indisponibilizarea, prin instituirea sechestrului asigurător, asupra unor sume de bani aparţinând celor trei inculpaţi, până la concurenţa sumei reprezentând obiectul infracţiunii de luare de mită.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalului București.

Lucian Mera

NICIUN COMENTARIU