12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 7:05
No menu items!

Trei dintre românii răniți în accidentul din Bulgaria, în stare foarte gravă

spot_img

Pacienţii politraumatizaţi în accidentul rutier din Bulgaria se menţin în stare gravă, în acest moment fiind stabili din punct de vedere al funcţiilor vitale, au anunțat, duminică, reprezentanții Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti – Floreasca din Capitală. De asemenea, trei dintre ei sunt internaţi la Terapie Intensivă şi doi, la Terapie Intensivă Intermediară.

„Dintre cei 5 pacienţi: 
 
– 3 sunt internaţi în Secţia de Terapie Intensivă, necesitând măsuri specifice acestei secţii;
 
– 2 sunt internaţi în saloane postoperatorii (terapie intensivă intermediară)”, mai arată oficialii unității medicale.
 
Potrivit acestora, echipele multidisciplinare compuse din medici de terapie intensivă, chirurgie generală, ortopedie, neurochirurgie îi supraveghează permanent pe aceşti pacienţi, adaptând tratamentul în funcţie de evoluţia lor, inclusiv intervenţii chirurgicale în zilele care urmează.
 
Raluca Dan