3 C
București
marți, 7 decembrie 2021 - 4:32
No menu items!

Trei deputați și un fost parlamentar, anchetați pentru conflict de interese. Și-au angajat rudele la cabinetele parlamentare UPDATE

spot_img

ANI_sigla

  • UPDATE

Deputatul Mircea Grosaru a declarat luni că “nu a primit nimic” de la ANI prin care să fie anunţat că s-a aflat în conflict de interese prin angajarea soţiei sale la biroul parlamentar din Botoşani, în perioada 2008-2011.

Nu am primit absolut nimic de la ANI. Nu ştiu, nu am primit nimic, după ce primesc adresă voi vorbi.

Mircea Grosaru

deputat

  • UPDATE

Deputatul Niculae Mircovici a declarat luni pentru MEDIAFAX, în legătură cu sesizarea ANI, că soţia sa a lucrat în 2009, timp de un an, la biroul său parlamentar, pentru că era în şomaj şi mai avea un an până la pensionare anticipată.

Soţia mea a lucrat în Armată şi, în urma restructurărilor din 2009, postul respectiv, la Financiar, a fost desfiinţat şi ea a intrat în şomaj. Mai avea un an de zile până la pensie şi a fost angajată la cabinetul meu parlamentar de către Camera Deputaţilor, după ce am înţeles că nu exista niciun impediment la această problemă. După un an a ieşit la pensie, a îndeplinit condiţiile de pensionare anticipată şi a plecat.

Niculae Mircovici

deputat

Trei deputați din Grupul parlamentar al minorităților și un fost parlamentar independent vor fi anchetați de Parchetul General pentru conflict de interese. Cei patru au fost dați pe mâna procurorilor de inspectorii Agenției Naționale de Integritate (ANI), care au descoperit că, în mandatele de deputați, aceștia și-au angajat rude de gradul I (soții, părinți, respectiv fiică) la cabinetele de parlamentar.

Mircovici_NiculaeAstfel, inspectorii ANI arată că NICULAE MIRCOVICI (foto sus – deputat, reprezentând Uniunea Bulgară din Banat) ar fi încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât, în calitate de deputat, a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă în baza căruia soţia sa a fost angajată în perioada 05 ianuarie 2009 – 15 iunie 2010 în funcția de referent în cadrul Biroului Parlamentar deţinut în Circumscripţia electorală nr. 35, Timiş. De asemenea, au rezultat indicii privind posibila încălcare a dispozițiilor art. 2531 din Codul Penal al României, întrucât, acesta a avizat contractul individual de muncă încheiat de soția sa cu Camera Deputaților, decizie în urma căreia soția acesteia a realizat un venit net în sumă totală de 20.387 de lei.

Merka_Adrian_MiroslavPotrivit ANI, și deputatul ADRIAN MIROSLAV MERKA (foto sus – reprezentând Uniunea Democratică a Slovacilor și Cehilor din România) ar fi încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât, în calitate de deputat, a solicitat angajarea și a avizat contractele individuale de muncă ale părinților săi, prin care aceștia au fost angajați în perioada 15 decembrie 2008 – 17 octombrie 2011 în funcția de Șef cabinet în cadrul biroului său parlamentar. De asemenea, au rezultat indicii privind posibila încălcare a dispozițiilor art. 2531 din Codul Penal al României, întrucât acesta a avizat contractele individuale de muncă încheiat de părinții săi cu Camera Deputaților, decizie în urma căreia mama sa a realizat venituri nete în sumă totală de 28.245 de lei, iar tatăl său a realizat venituri nete în sumă totală de 4.533 de lei.

Grosaru_MirceaAl treilea deputat deferit Parchetului General este MIRCEA GROSARU (foto sus – reprezentând Asociația Italienilor din România). Potrivit ANI, Grosaru ar fi încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât, în calitate de deputat, a propus angajarea și a avizat contractul individual de muncă prin care soţia sa a fost angajată, în perioada 15 decembrie 2008 – 01 februarie 2011, în funcţia de consilier în cadrul Biroului Parlamentar deţinut în Circumscripţia electorală nr. 7, Botoşani. De asemenea, au rezultat indicii privind posibila încălcare a dispozițiilor art. 2531 din Codul Penal al României, întrucât acesta a avizat contractul individual de muncă încheiat de soţia sa cu Camera Deputaților, decizie în urma căreia soția acestuia a realizat un venit net în sumă totală de 66.745 de lei.

Iordache_Luminita

Alături de cei trei, inspectorii ANI au sesizat Parchetul General și în cazul fostului deputat LUMINIȚA IORDACHE (foto sus). ANI arată că aceasta a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât, în calitate de deputat (mandatul 2008 – 2012), a avizat contractul individual de muncă al fiicei sale, prin care aceasta a fost angajată în perioada 17 februarie 2009 – 01 martie 2011 în funcția de referent în cadrul Biroului Parlamentar – Circumscripţia electorală nr. 24, Iași, Colegiul uninominal nr. 1. De asemenea, au rezultat indicii privind posibila încălcare a dispozițiilor art. 2531 din Codul Penal al României, întrucât aceasta a avizat contractul individual de muncă încheiat de fiica sa cu Camera Deputaților, decizie în urma căreia fiica acesteia a realizat un venit net în sumă totală de 19.078 de lei.

În concluzie, ANI arată că cei patru au încălcat dispozițiile art. 70 din Legea nr. 161/2003.

Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative.

art. 70 din Legea nr. 161/2003

Astfel, ANI a sesizat, în cazul celor 4 deputați, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție “în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 2531 din Codul Penal al României”.

Fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă.

Codul Penal, art. 2531

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.NICULAE MIRCOVICI nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, mai arată ANI.

Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese […] constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]

 Persoana […] față de care s-a constatat existenţa conflictului de interese […] este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică  […]  pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului.

Sofia Marinescu