19.8 C
București
miercuri, 1 mai 2024 - 18:31
No menu items!

Tramvaiul intră în stâlp la Timișoara

spot_img

Situație inedită în Timișoara unde localnicii așteptau cu nerăbdare finalizare lucrărilor, începute acum trei ani, pe bulevardul Cetățenii unde a fost pusă și o linie de tramvai care a costat 17 milioane de euro, iar la probe tramvaiul n-a avut loc sa treaca de un stâlp, potrivit Opinia de Timișoara.

Astfel că muncitorii în loc să finalizeze proiectul, în prag de sărbători, s-au apucat de spart betonul la intersecția Cetății cu Torontalului in Timișoara ca sa mute liniile.

Deși linia de tramvai a costat 17 milioane de euro, ea a fost proiectată greșit, iar la primele teste cu tramvaiul, s-a constatat că a fost pusă prea aproape de stâlpi, iar în virajul la dreapta într-o curbă ușoară, tramvaiul lovește stâlpii respectivi. Prin urmare, lucrarea va fi refăcută.

Bulevardul Cetățenii este unul dintre cele mai circulate artere din Timișoara, lucrările durau de 3 ani, iar locuitorii așteptau cu nerăbdare să fie finalizate.

Deși ar fi trebuit să fie gata în luna septembrie a acestui an, termenul a fost extins până la finalul lui 2023. Lucrările sunt făcute de compania Porr Construct, în asociere cu alte 7 firme.

Imagini de la testare au fost postate pe Forumul STPT, unde timisorenii au comentat situatia demna de reclamele cu faimosul Dorel de pe santierul bulevardului modernizat dupa ce administratia Fritz a revizuit proiectul initial.

„Din pacate, spatele vagonului (lateral-stanga) a atins un stalp din acela gros, dintre linii. (chiar in curba) Sunt curios cum se va rezolva… Stalpul nu ai cum sa-l muti, linia la fel„, a scris un timisorean.

„Adica linia e prea aproape de stalpi? Ai de ma-sa… Cine a proiectat mizeria asta ar trebui sa ramana fara licenta… plus toate comisiile care au avizat asa ceva..„, a notat un altul.