9.4 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 13:14
No menu items!

Traian Băsescu, urmărit penal pentru „Demisia în 5 minute”

spot_img

Judecătoria Sectorului 5 a confirmat decizia Parchetului General de redeschidere urmăririi penale împotriva fostului președinte Traian Băsescu în legătură declarația pe care acesta a făcut-o în 2007, potrivit căreia îşi va da demisia în 5 minute, deși nu a mai făcut-o.

Parchetul General a deschis acest dosar pe numele lui Traian Băsescu, sub acuzația de fals în declarații, pe baza unei plângeri depuse împotriva fostului președinte de Ioan Șerb. Inițial, cererea Parchetului a fost trimisă la Înalta Curte de Casație și Justiție, instanță care și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei sectorului 5. „Cineva a cerut să fiu anchetat pentru fals în declarații, pentru că în 2007 am spus că demisionez în cinci minute și nu am demisionat. Și acum Parchetul General a cerut redeschiderea acestui dosar”, declara Băsescu, la începutul lunii octombrie.

Pe 17 aprilie 2007, Băsescu a afirmat că, dacă Parlamentul va vota suspendarea sa din funcție, își va da demisia în cinci minute.

În situația în care, în pofida avizului Curții Constituționale, Parlamentul va vota suspendarea mea, în maxim cinci minute de la vot voi demisiona din funcție și voi chema în fața electoratului și pe cei care au generat un abuz constituțional

Traian Băsescu
17 aprilie 2007

Ulterior, Băsescu a renunțat la decizia de a demisiona.

Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 (funcționarul public – n.r.) sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Codul Penal
articolul 326 – Falsul în declarații

Andrei Tudor