22.8 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 15:39
No menu items!

Traian Băsescu își vrea vila și SPP-ul înapoi. A atacat la CCR legea prin care a fost lăsat fără privilegii

spot_img

Traian Băsescu a atacat la Curtea Constituţională modificările aduse Legii 406/2001, prin care i-au fost retrase privilegiile cuvenite foştilor preşedinţi, respectiv vilă de protocol de la RA-APPS şi dispozitiv de protecţie al SPP.

Curtea de Apel Bucureşti a admis o cerere a lui Traian Băsescu şi a dispus sesizarea CCR cu excepţia de neconstituţionalitate privind o sintagmă din Legea 406/2001, care prevede că foştii preşedinţi îşi pierd privilegiile dacă au în justiţie o decizie definitivă că au colaborat cu fosta Securitate comunistă.

Hotărârea a fost luată în cadrul unui proces în care Traian Băsescu a solicitat suspendarea deciziei SPP prin care i-a fost retras dispozitivul de protecţie.

Băsescu a pierdut în primă instanţă procesul, însă a obţinut din partea Curţii de Apel Bucureşti sesizarea Curţii Constituţionale.

Judecătorul Amer Jabre, care a dispus sesizarea CCR, notează că există o „îndoială serioasă” cu privire la constituţionalitatea modificărilor aduse Legii 406/2001, solicitând şi analizarea unui articol din Codul administrativ.

„Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate privind: – art. 2, alin.1, lit.t si art.14, alin.1 din Legea nr.554/2004, în măsura în care se interpretează în sensul că instanţa de contencios administrativ nu poate dispune suspendarea executării unui act administrativ, atunci când există o îndoială serioasă în privinţa constituţionalităţii actului cu putere de lege în baza căruia a fost emis actul administrativ – Legea nr.243/2021; – art.1, alin.3 din Legea nr.406/2001, în privinţa sintagmei „şi nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia”. Respinge cererea de suspendare a executării, ca neîntemeiată. Cu recurs, în 5 zile de la comunicare”, se arată în dispozitivul instanţei.

În octombrie 2021, Legea 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român a fost modificată (prin Legea nr. 243/2021), fiind introdus un nou articol care prevede că foştii preşedinţi pierd dreptul la aceste beneficii dacă o instanţa a constatat prin decizie definitivă că au avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia.

„Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de şef al statului român ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcţie prin referendum şi nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia”, prevede art.3 din Legea 406/2001, introdus în octombrie 2021.

Traian Băsescu a primit, în luna martie a acestui an, la Instanţa supremă, o decizie definitivă că a fost colaborator al Securităţii. Astfel, a fost nevoit să părăsească vila de protocol, iar SPP l-a anunţat că nu mai beneficiază de dreptul la protecţie şi pază din partea Serviciului.

El locuiește acum într-un apartament de lux, din zona centrală a Capitalei, care face parte dintr-un ansamblu rezidențial dezvoltat de omul de afaceri Dan Șucu. 

                                                                                                                 Adina Silav