7.5 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 3:28
No menu items!

Traian Băsescu apare în dosarul de șantaj al fratelui… din greșeală. DOCUMENT

spot_img

Magistrații care au admis arestarea a ginerelui lui Sandu Anghel, cunoscut ca Bercea Mondial, Marius Constantin au explicat decizia de vineri

bercea_basescu

Astfel, conform referatului procurorilor citat de judecătorii Tribunalului Constanța, intermediarul dintre familia lui Bercea Mondial și Mircea Băsescu ar fi cerut de mai multe ori bani.

Din cuprinsul acestei discuţii rezultă unele indicii privind primirea de către Căpăţână Marian Adrian a unor sume de bani de la membrii familiei Anghel cu scopul de a obţine eliberarea numitului Anghel Sandu.

motivarea arestării

Procurorii au invocat ca probă și faptul că încă de anul trecut, fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel ar fi transmis mai multe amenințări telefonice fratelui președintelui, Mircea Băsescu, ca să-l determine să dea bani.

 Aceste discuţii au fost înregistrate de persoana vătămată cu propriul telefon mobil, transcrierile lor aflându-se la dosar. Deoarece acest demers a eşuat, membrii familiei Anghel au pretins într-o întâlnire comună, la care au participat şi persoana vătămată precum şi Căpăţână Marian Adrian, restituirea sumelor plătite în scopul arătat anterior. Această întâlnire a fost monitorizată de lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul DGA – SJA Constanţa, discuţiile fiind înregistrată în mediul ambiental. Din cuprinsul acestei discuţii rezultă unele indicii privind primirea de către Căpăţână Marian Adrian a unor sume de bani de la membrii familiei Anghel cu scopul de a obţine eliberarea numitului Anghel Sandu. Cu toate acestea, numitul Căpăţână Marian Adrian a folosit banii respectivi în interes personal, investindu-i într-una din societăţile sale care are în denumire particula AVERSA. Din acest motiv, Anghel Florin şi Anghel Fănica ar fi exercitat multiple ameninţări cu moartea asupra lui şi i-au cerut să îşi treacă toate bunurile pe numele lor. Şi aceste discuţii au fost înregistrate cu telefonul mobil de către persoana vătămată care le-a pus la dispoziţia organelor de urmărire penală, transcrierile aflându-se la dosar

motivarea arestării

Anchetatorii au descris magistraților și tehnica familiei Anghel – veneau neanunţaţi la locuinţa persoanei vătămate pentru a nu-i permite acesteia să ia măsuri pentru a-i evita, ori pentru a anunţa organele de urmărire penală.

Magistrații notează că sunt și unele contradicții în acest scandal. Astfel, dacă în prima parte, Mircea Băsescu precizează că nu a pretins şi nu a acceptat vreo sumă de bani sau folos material de la inculpaţi pentru a interveni în vreun dosar la solicitarea finilor săi, în a doua parte revine și arată că s-a temut de ameninţările acestora. totodată, se precizează că Mircea Băsescu i-a sunat pe cei din familia Anghel, pe 29 mai, și le-a cerut o amânare, dar nici Izaura Anghel, nici soțul ei nu au fost de acord.

Judecătorii Tribunalului Constanța au făcut și o greșeală, la capitolul dedicat declaraţiilor persoanei vătămate, adică Mircea Băsescu, au scris din greșeală Traian Băsescu.

Astfel, la acest moment procesual, judecătorul de drepturi şi libertăţi poate reţine că în urmă cu aproximativ patru ani, persoana vătămată BĂSESCU TRAIAN a botezat-o pe fiica inculpaţilor Anghel Izaura şi Constantin Marius, fiica şi respectiv ginerele numitului Anghel Sandu, zis Bercea Mondial, persoană cunoscută ca aparţinând lumii interlope din Oltenia.

motivarea arestării

CITEȘTE AICI INTEGRAL MOTIVAREA

Magistrații motivează în încheiere că prin lăsarea în libertate a inculpatului s-ar induce în rândul comunităţii şi o stare de insecuritate generată de temerea justificată că acesta poate săvârşi infracţiuni grave fără ca organele judiciare să ia măsuri ferme de combatere a acestui fenomen infracţional şi că în acest mod şi-ar putea relua activitatea infracţională.

S.M.