17.4 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 16:34
No menu items!

Traian Băsescu a provocat un accident pe 13 aprilie

spot_img

Președintele Traian Băsescu a fost implicat, sâmbătă, 13 aprilie, într-un accident ușor, în zona Podului Otopeni. Șeful statului se afla la volanul Loganului său, dar era, potrivit legii, escortat de o mașină a Serviciului de Protecție și Pază.

Accidentul s-a petrecut în momentul în care un autoturism aflat înaintea Loganului a frânat brusc și, pentru că nu păstrase distanța regulamentară, Traian Băsescu a tamponat ușor cu mașina autovehiculul din fața sa. Președintele s-a înțeles pe cale amiabilă cu șoferul mașinii lovite.

Domnul preşedinte Traian Băsescu a avut un accident uşor de circulaţie, s-a petrecut astăzi la prânz, în urmă cu aproximativ o oră (ora 12:45, n.r.) în zona Otopeni. Maşina care se afla în faţa sa a pus frână brusc, iar preşedintele a lovit-o din spate. Nu sunt persoane rănite sau victime, au fost doar afectate maşinile. S-a mers pe procedura legală de înţelegere amiabilă între şoferi, permisă în cazuri de accidente minore

Bogdan Oprea
purtător de cuvânt al Președinției (pentru Mediafax)

 

De asemenea, întrebat dacă la faţa locului a ajuns un echipaj de Poliţie şi dacă permisul preşedintelui Băsescu a rămas la acesta sau şeful statului a primit penalizare cu puncte, Oprea a precizat că în caz de înţelegere amiabilă nu se ajunge până la această procedură.

Este a doua oară când Traian Băsescu provoacă un accident similar. În urmă cu cinci ani, pe 30 martie 2008, șeful statului circula în mașina sa în zona Cișmigiu, iar în fața Primăriei Capitalei a frânat brusc, a lovit o mașină aflată în fața sa și a provocat un carambol.

 

Mă uitam la clădirea primăriei, chiar la balconul primarului, şi nu am văzut maşinile din faţă

 Traian Băsescu
președintele României

În urmă cu câteva zile, ginerele său, Bogdan Syda Ionescu a provocat și el un accident.

Andrei Tudor

Articolul precedent
Articolul următor