Traian Băsescu a făcut o criză de nervi în direct

Traian Băsescu susține, luni, o declaraţie de presă, la Palatul Cotroceni

Basescu bolnav 2

Președintele Traian Băsescu va face declarații de presă începând cu ora 18.45, la Palatul Cotroceni. Sursa Zilei transmite LIVE TEXT declarațiile președintelui.

Principalele declarații ale lui Traian Băsescu:

Despre grațierea de luni

  • Astăzi am semnat un decret de grațiere pentru doamna Tiron Jeana, născută în 1942. Am grațiat o femeie care a săvârșit acte de corupție și a avut două condamnări pentru astfel de acte. Una în 1992 și alta în 1997.
  • Fapta de corupție este legată de primirea a 35.000 de lei, în care intră și bani și bunuri. Valoarea totală a fraudei este de 35 de lei.
  • Lucra ca asistentă medicală și a promis unei alte persoane că o va ajuta să fie angajată ca secretar dactilograf în spitalul din Vidra, unde lucra
  • Nu a putut fi încarcerată din 1997 și până acum, certificatele de la dosar arată că a fost operată de neoplasm mamar, are ciroză hepatică, abdomen operat, insufieciență cardiacă, diabet zaharat, lista e mult mai lungă, are, dacă socotesc bine 72 de ani
  • La 17 de la condamnare, ar trebui să intre în inchisoare. Mi s-a parut un caz care, deși se referă la coruptie, poate face obiectul unei grațieri

Despre alegerile prezidențiale

  • Au fost puse sub control politic o serie de instituții și au fost emise acte normative care pot afecta grav desfășurarea alegerilor
  • E vorba de nepublicarea în Monitorul Oficial a sumelor alocate primariilor, PSD dorește să utilizeze banii publici pentru a mitui primarii care să îl susțină pe Ponta
  • Un alt act normativ care încalcă grav și Constituția și modifică și legea pentru alegerea președintelui e OUG 45/2014 prin care se modifică structura BEC și a secțiilor de votare. Acest lucru nu se poate face prin OUG
  • Acest lucru nu se poate face prin OUG. Și acest lucru, dar și ordonanța anterior menționată trebuiau atacate de Avocatul Poporului la CCR.
  • OUG 55/2014, care a relansat perioada de transferuri la primari și consilieri e de natură a afecta procesul electoral
  • Alte elemente: Funcționarea CNA, unde reprezentanta lui Ponta nu are nici în clin, nici în mânecă cu observarea modului cum se desfășoară campania
  • Avocatul Poporului e o anexă a guvernului, și- abandonat mandatul. A atacat însă fără reținere acte normative care țin de siguranța națională

Băsescu atacă Jandarmeria pentru “Plimbarea Libertății”

  • Un alt element, Ministerul de Interne, în mod deosebit Jandrameria. Ne aflăm în fața unui fenomen de obediență excesivă față de tot ce înseamnă PSD, de la un măscarici de la o televeziune până la manifestații, elemente care arată că instituția a cedat ei este una esențială în pastrarea ordinii.
  • Ce încredere să mai avem în jandarmerie, și o spune șeful statului, când lasă să fie bătuți ziariști de la presa nefavorabilă puterii, și când se duc cu o întreagă divizie dacă un măscărici de la o televiziune e deranjat de motociclete, dar mascariciul fiind un suporter al lui Ponta.
  • Cer public demiterea șefului Jandarmeriei

Despre declarația premierului Victor Ponta care a asemănat regimul Băsescu cu nazismul

  • Protestez cu toată forța împotriva declarației premierului care aduce grave prejudicii statului român și credibilității României: “Cred că efectele asupra societății românești lăsate de cei zece ani de regim Băsescu sunt destul de asemănătoare cu cele lăsate de regimul nazist în Germania
  • E o declarație care face mult rău credibilității statului și guvernului

Despre comisarul european

  • Toate discuțiile mele au fost legate de nevoia asigurării unui portofoliu semnificativ.
  • Știu că l-a descumpănit lista cu numele Corinei Crețu. Să nu se sperie Victor Viorel, a fost o glumă lansată de la Bruxelles
  • Oamenii de la Bruxelles au simțul umorului și au lansat această glumă la două zile după ce Victor Viorel povestea ce negocieri complicate a avut
  • Vă asigur că Romania va avea un portofoliu de care să nu îi fie rușine, dar el s-a speriat de o glumă.

 Despre suspendare

  • Îl rog pe Călin Anton Constantin Popescu Tăriceanu să citească bine Constituția. Nu poate planifica vot pe 23 septembrie și referendum pe 2 noiembrie. Se precizează clar că președintele poate fi suspendat maxim 30 de zile
  • Rugămintea mea la Tăriceanu “Inimă Zburdalnică” e să citească Constituția, să nu se mai facă de râs când anunță programul dat de Voiculescu

NICIUN COMENTARIU