15.9 C
București
vineri, 3 mai 2024 - 18:35
No menu items!

Traficul aerian în Marea Britanie închis. Mii de zboruri cu întârzieri sau anulate, în urma unei defecţiuni la controlul traficului aerian

spot_img

O „problemă tehnică” a afectat sistemele de control al traficului aerian din Marea Britanie, iar companiile aeriene avertizează în privinţa unor întârzieri ale zborurilor, relatează BBC.

Serviciile Naţionale de Trafic Aerian din Marea Britanie au declarat că se confruntă cu „probleme tehnice” şi că au „aplicat restricţii pe fluxul de trafic pentru a menţine siguranţa”.

„Inginerii lucrează pentru a găsi şi a remedia defecţiunea. Ne cerem scuze pentru orice inconvenient pe care acest lucru îl poate cauza”, a transmis instituţia, care nu a oferit informaţii suplimentare despre ce a cauzat defecţiunea sau cât timp va dura remedierea acesteia.

Anterior, compania aeriană scoţiană Loganair a anunţat pe platforma socială X, fostul Twitter, că a avut loc o defecţiune la nivelul întregii reţele a sistemelor informatice de control al traficului aerian din Marea Britanie, avertizând că unele zboruri s-ar putea confrunta cu întârzieri.