15.6 C
București
duminică, 28 aprilie 2024 - 0:11
No menu items!

Traficanții de droguri nu mai pot fi condamnați cu suspendare: Legea ”2 Mai”, promulgată de Iohannis

spot_img

Traficanţii de droguri nu mai pot primi pedepse cu suspendare. A fost promulgată „Legea 2 Mai”, după numele localității în care s-a produs accidentul comis de Vlad Pascu. Pedepsele vor fi de la trei la zece ani de închisoare. Anul trecut, aproape jumătate din traficanţi au primit condamnări cu suspendare.

Președintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul privind promulgarea Legii pentru completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, pentru modificarea Legii nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, precum și pentru completarea art. 91 alin. (3) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.

Legea are ca obiect de reglementare completarea Legii nr.143/2000, precum şi modificarea Legii nr.194/2011, în sensul majorării cuantumului pedepselor, precum şi al eliminării posibilităţii executării pedepsei sub supraveghere, în cazul traficului de droguri de mare risc şi traficului internaţional de droguri de mare risc.

Proiectul a fost aprobat de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, cu 250 de voturi „pentru” şi 21 „împotrivă”, în urmă cu două săptămâni.

D.Constantin