11.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 23:35
No menu items!

Trafic intens pe Valea Prahovei. Se circulă în coloană. Poliția recomandă rutele ocolitoare

spot_img

Traficul rutier se desfăşoară în coloană, vineri, pe DN 1, în zona localităţilor Comarnic şi Buşteni, iar poliţiştii rutieri recomandă şoferilor să aleagă rute alternative.

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române, se înregistrează valori ridicate de trafic pe Valea Prahovei, circulându-se în coloană la Comarnic (tronsonul kilometric 103-107) şi Buşteni (între kilometrii 127-130), pe sensul de urcare către staţiunile montane.

În aceste condiţii, conducătorii auto pot opta pentru rute alternative.

Astfel, pentru DN 1 Bucureşti – Ploieşti – Braşov, pot fi folosite următoarele artere rutiere:

– Bucureşti – Autostrada A3 – Ploieşti – Cheia – DN 1A Braşov;

– Bucureşti – A1 – Piteşti – Câmpulung – DN 73 Râşnov;

– Bucureşti – DN 71 – Târgovişte – DN 72A – Câmpulung – DN 73 Râşnov;

– Bucureşti – Târgovişte – DN 71 Sinaia.

Poliţiştii acţionează în dispozitivul de siguranţă rutieră pentru fluidizarea traficului pe raza tuturor staţiunilor montane de pe Valea Prahovei.

”Recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza la condiţiile de drum, să păstreze distanţa de siguranţă între autovehicule, să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi la faţa locului pentru fluidizarea circulaţiei şi să manifeste o conduită preventivă în trafic”, arată sursa citată.

                                                                                                                   Adina Silav