17.1 C
București
duminică, 16 mai 2021 - 12:10

Trafic îngreunat pe DN 7, după ce o bucată de parapet s-a prăbuşit

spot_img

TRAFIC INTENS - A2

O comisie de specialişti din judeţul Vâlcea a dispus efectuarea mai multor expertize tehnice şi restricţionarea traficului rutier pe DN 7 – Valea Oltului, după ce o bucată din parapetul drumului s-a prăbuşit, acostamentul fiind afectat.

Comisia care reuneşte specialişti de la Prefectura Vâlcea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul în Construcţii, Secţia Drumuri Naţionale şi Poliţia Rutieră Vâlcea s-a întrunit şi a dispus luarea mai multor măsuri după ce un tronson din zidul de sprijin al DN 7 s-a prăbuşit la kilometrul 224+500 al drumului, în comuna Câineni, sat Robeşti, incidentul având “implicaţii în ceea ce priveşte stabilitatea carosabilului şi siguranţa circulaţiei rutiere”, a anunţat, joi, Prefectura Vâlcea într-un comunicat.

Membrii comisiei au constatat că taluzul drumului s-a degradat, iar parapetul din piatră şi mortar s-a prăbuşit din cauza excesului de umiditate provocat de topirea rapidă a zăpezii şi a stadiului avansat de degradare a drumului, astfel încât acostamentul DN 7 este afectat pe o lungime de 20 de metri liniari.

Astfel, administratorul drumului a restricţionat circulaţia rutieră în zonă, sensul de mers Râmnicu Vâlcea – Sibiu fiind închis, traficul desfăşurându-se alternativ pe celălalt sens de mers, în condiţiile în care nu există posibilitatea devierii circulaţiei rutiere pe rute ocolitoare.

Circulaţia în zonă este dirijată de indicatoare, iar comisia formată la nivelul judeţului Vâlcea a dispus efectuarea de urgenţă a mai multor expertize tehnice care să stabilească gradul de rezistenţă şi stabilitate a terenului ce constituie fundaţia drumului, soluţiile de punere în siguranţă şi măsurile provizorii pentru siguranţa traficului rutier pe sectorul afectat.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a anunțat, miercuri seară, că traficul rutier pe DN 7, pe sensul de mers Râmnicu Vâlcea – Sibiu, în localitatea Robeşti din judeţul Vâlcea, se desfăşoară cu dificultate, pe un singur sens, din cauza unor alunecări de teren.

 D.M.