12.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 11:27
No menu items!

Trafic blocat pe DN6, în Mehedinți. Un TIR cu azotat de amoniu şi o autoutilitară cu vopsea s-au ciocnit

spot_img

ambulanta smurd

Traficul a fost blocat, luni dimineaţă, pe DN 6, în județul Mehedinţi, în urma unui accident rutier în care au fost implicate o autoutilitară care transporta vopsea şi un TIR plin cu azotat de amoniu.

Accidentul s-a produs la intrarea în localitatea Gura Văii, în apropiere de municipiul Drobeta Turnu Severin. La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de pompieri, care au izolat zona. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mehedinţi au precizat, la scurt timp de la producerea accidentului, că nu există pericol de explozie.

În urma impactului, şoferii ambelor autovehicule au rămas încarceraţi, salvatorii de la Descarcerare reuşind să-l salveze doar pe şoferul TIR-ului. În cazul șoferului autoutilitarei, medicii nu au mai putut decât să constate decesul.

Şoferul autotrenului a fost transportat la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin în stare foarte gravă.

R.D.