Tradiții vechi pentru oameni moderni, doar în atelierul “Țărăncuța urbană”, by Roxana Toma / FOTO

Deși s-a pregătit să devină agronom, Roxana Toma a ajuns jurnalist. Și bine a făcut. Roxana este un jurnalist talentat, iar în cei 24 de ani de când a îmbrățișat această meserie, a devenit un model și o sursă de inspirație. Și nu doar pentru colegii ei de la Antena3! Acum, Roxana Toma este și un model de antreprenor. Un antreprenor cu suflet care dă valoare lucrurilor cu adevărat valoroase, ce trebuie păstrate și promovate generațiilor următoare.

Roxana nu doar că reînvie tradiția, dar a făcut totul ca tradiția să redevină chic.

“Precum alte obiecte tradiţionale, și mileul are istoria sa, care trebuie spusă și dusă mai departe. Dantela românească, cunoscută cu numele de macrame, este o combinaţie rafinată de două tipuri de dantelă: dantelă lucrată cu acul și dantelă croșetată. Orice mileu, orice dantelă și orice alt produs lucrat manual este unicat. Și când spun asta nu pot decât să mă gândesc la mama care spunea că două produse lucrate manual pot fi asemănătoare, dar nu identice.

Azi, cred că avem nevoie să ne regăsim. Noi înşine, ca parte a unui popor încărcat cu tradiţii minunate, să promovăm ceea ce avem și ne definește. Să scoatem toată averea din cutiile de zestre. În vremurile acestea agitate, e bine să ne aducem aminte de lucrurile cu adevărat valoroase, să le păstrăm și să le promovăm generaţiilor următoare. Tradiţia trebuie să redevină chic!”, scrie Roxana Toma, pe blogul ei – www.tarancutaurbana.ro.

Așa a reușit să ne convingă că vechiul mileu nu trebuie să ne lipsească din case.

Pernute-fotograf-adina-felea-046

Am crescut cu macrameul și dantela în casă și cu o mamă foarte talentată, care era maestră în ale croșetatului și lucratului cu andrelele. Din toate acestea am învăţat și eu câte ceva.

Mama avea mileuri multe. Acasă la ea, eu nu le-am schimbat locul. Mă gândesc însă cu tristeţe că în casele românilor mileurile au dispărut… Eu mi-am propus să le recâştig faima pierdută. Mă încăpăţânez să le scot de pe unde au fost ascunse și să le readuc la modă. Să îmbin minunata tradiţie moştenită cu designul nou şi proaspăt al acestor ani.

De aceea am creat o variantă inspirată: mileul cusut pe etamină şi aplicat pe pernă. O pernă decorativă. Contrastul frumos dintre tradiţie şi modernitate îmi merge direct la suflet. Sper să aibă același efect și asupra ta”, explică Roxana Toma cum i-a venit ideea acestei mici afaceri, izvorâtă din imaginația unui om cu suflet mare.

Dacă și tu ești convinsă că trebuie să apreciezi tradițiile, nu ezita să intri pe blogul Roxanei, în secțiunea “Atelierul meu” și să comanzi câteva pernuțe decorative, care sigur își vor găsi locul în casa ta. Nu doar că vor înveseli spațiul, dar, cel mai important, îți vor încălzi sufletul.

Raluca Dan

foto: Adina Felea

 

NICIUN COMENTARIU