15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 12:56
No menu items!

Trășculescu candidează și votează la parlamentare în libertate

spot_img

Curtea de Apel Bucureşti a admis, vineri seara, cererea de eliberare a fostului deputat Alin Trăşculescu. Tribunalul Bucureşti decisese arestarea preventivă a acestuia. Trăşculescu, acuzat de trafic de influenţă dar şi complicitate la şantaj, spălare de bani, rămâne cu interdicţia de a părăsi ţara.

Fostul deputat este în continuare candidat la alegerile parlamentare din 9 decembrie.

Curtea de Apel Bucureşti a judecat, vineri, recursul formulat de fostul deputat PDL Alin Trăşculescu împotriva deciziei Tribunalului Capitalei, care a înlocuit măsura interdicţiei cu măsura arestării preventive.

Fostul lider al PDL Vrancea a afirmat în fața judecătorilor că înţelege foarte bine noţiunile de pericol public şi ordine publică, în condițiile în care el a iniţiat legea privind violenţa pe stadioane. În acest sens, fostul deputat a spus că nu va reprezenta o problemă pentru organele de anchetă, dacă va fi lăsat în libertate pe perioada cercetărilor. El a amintit instanței că şi-a dat demisia din funcţia pe care a deţinut-o, deşi ştia că nu există cvorum în Parlament, tocmai pentru a nu îngreuna mersul anchetei.

Denunțătorul, „omul de casă al DNA”

Unul dintre avocaţii lui Trăşculescu, Marian Nazat, a susţinut că Tribunalul Bucureşti a luat în considerare greşit declaraţiile denunţătorului Mircea Vintilescu, precum şi pe cele ale lui Marian Calotă, despre care procurorii DNA afirmă că este complicele fostului deputat.

Despre denunțător, Marian Nazat a arătat că acesta este un om de casă al procurorilor DNA şi că a făcut denunţuri pe bandă rulantă ori de câte ori el a avut probleme cu legea.

Referitor la schimbarea radicală a declaraţiilor complicelui Marian Calotă, în sensul incriminării clientului său, avocatul a precizat că trebuie clar avut în vedere momentul când complicele a înţeles să-şi modifice declaraţiile, respectiv după ce instanţa supremă a dispus definitiv arestarea sa preventivă pentru 29 de zile.

Avocatul a sugerat că probele ce reprezintă declaraţiile celor două persoane sunt viciate şi că nu trebuie avute în vedere de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti.

Alin Trăşculescu, acuzat că ar fi pretins 200.000 de euro pentru a interveni pe lângă autorităţile vrâncene să atribuie contracte de investiţii unor societăţi, a fost încarcerat în 29 noiembrie, când Tribunalul Bucureşti a decis înlocuirea măsurii interdicţiei de a părăsi ţara cu arestarea preventivă, admiţând astfel propunerea DNA. D.M.