13.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 22:26
No menu items!

Torţa olimpică a Festivalului Olimpic al Tineretului European se îndreaptă către Braşov

spot_img
Torţa olimpică a FOTE se îndreaptă către Braşov
foto: adevarul.ro

Torţa olimpică a Festivalului Olimpic al Tineretului European a plecat, duminică dimineaţa, de la sediul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), din Bucureşti  spre Braşov.

În localităţile unde se vor desfăşura competiţiile sportive, Braşov, Predeal, Râşnov, Cheile Grădiştei, vor fi organizate evenimente dedicate acestui simbol.

Potrivit agenţiei Mediafax, torţa olimpică va ajunge în Braşov, la Casa Armatei, ora 18.00 şi va fi înmânată lui Vlad Grigori, căpitanul echipei de hochei a clubului Corona Braşov. Acesta are 15 ani şi practică sportul de performanţă de opt ani, el fiind ales să poarte Torţa FOTE 2013, datorită rezultatelor spectaculoase înregistrate. Tânărul sportiv îşi va continua drumul până în dreptul Muzeului de Artă, unde îi va înmâna Torţa Olimpică lui Vlad Ionescu, un alt sportiv, în vârstă de 18 ani. Acesta şi-a început cariera sportivă în patinaj artistic la vârsta de şase ani, iar la şapte ani participa deja la Cupa României. Astăzi este multiplu campion naţional la juniori, vicecampion naţional la două ediţii la senior şi are experienţa a două Campionate Mondiale de Juniori.

Vlad Ionescu se va îndrepta, alături de voluntarii FOTE, către Primăria Braşov, unde va preda torţa olimpică fostei sportive Romica Pop-Dâmboianu, care va continua tradiţia aprinderii flăcării olimpice în cadrul unei ceremonii speciale. Rodica Pop Dâmboianu împlineşte în acest an 94 de ani, este braşoveancă şi a fost campioană naţională la patinaj artistic până în 1942. Este fiica Mariei Popp De Lemeny, prima campioană la patinaj artistic a României, în 1913 şi prima braşoveancă participantă la o olimpiadă – cea din 1936 de la Garmisch Partenkirchen – Germania.

Flacăra olimpică va fi expusă timp de o săptămână în curtea interioară a Primăriei Municipiului Braşov, unde braşovenii şi turiştii vor avea posibilitatea să o admire.

R.D.