8.8 C
București
sâmbătă, 16 octombrie 2021 - 23:38

TOPUL fericirii în Europa. Pe ce loc se clasează România

spot_img

Danezii sunt cei mai fericiți europeni, în timp ce bulgarii sunt cei mai nemulțumiți de viața lor

fericire

Cetăţenii danezi recent pensionaţi sunt cei mai fericiţi europeni, în timp ce la polul opus se află pensionarii bulgari cu vârste peste 75 de ani, arată un studiu Eurostat publicat vineri, de Ziua Internaţională a Fericirii.

În medie, gradul de mulţumire faţă de viaţă al europenilor este de 7,1 (pe o scară de la zero la 10). Cei mai mulţumiţi de viața lor sunt cetăţenii din statele nordice, cu o medie de 8,0 –  Danemarca, Finlanda şi Suedia, urmate de Olanda şi Austria, cu o medie de 7,8.

Românii se numără și ei printre europenii destul de mulţumiţi de viaţa lor, cu o medie de 7,2, clasându-se imediat după germani, polonezi şi britanici (toţi cu o medie de 7,3), dar înaintea francezilor (7,0), spaniolilor (6,9), italianilor (6,7) sau a cetăţenilor din ţările baltice. Dintre români, cei mai mulţumiţi sunt tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani, iar pe măsură ce înaintează în vârstă, gradul lor de mulţumire scade, ajungând la 6,2 în cazul persoanelor de peste 75 de ani.

Pe ultimul loc în TOP-ul fericirii se află bulgarii (4,8), precedaţi de cetățenii din Grecia, Cipru, Ungaria şi Portugalia (6,2).

În general, tinerii tind să fie mai mulţumiţi de viaţă decât vârstnicii, cu o medie de 7,6 la nivelul populaţiei europene cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani. La popul opus se află vârstnicii de peste 75 de ani, cu o medie de 6,8 la nivelul Uniunii Europene. Pe ultimul loc clasament se află bătrânii bulgari, cu o medie de 3,8.

Venitul nu este un factor foarte important în evaluarea fericirii, astfel că cea mai mare rată a mulţumirii faţă de viaţă în UE se regăseşte în rândul populaţiei cu o stare de sănătate bună (7,9). Factori precum situaţia financiară (7,5) sau relaţiile sociale (7,2) par să fie semnificativi, dar nu la fel de importanţi ca sănătatea.

O altă concluzie a studiului este aceea că nu există diferenţe majore în funcţie de gen. Media bărbaţilor mulţumiţi de viaţă este de 7,1, iar a femeilor de 7,0.

R.D.