Topul celor mai fericite țări din lume. Pe ce loc e România

România ocupă locul al 86-lea în topul celor mai fericite ţări din lume, potrivit Raportului Mondial al Fericirii pe 2015 (World Happiness Report 2015) realizat cu sprijinul Organizaţiei Naţiunilor Unite

fericire

În raport se arată că cele mai fericite zece ţări din lume sunt: Elveţia, Islanda, Danemarca, Norvegia, Canada, Finlanda, Olanda, Suedia, Noua Zeelandă şi Australia. Țara noastră se află pe locul 86 în acest top, alcătuit din 158 de state.

Cele mai nefericite zece state din lume sunt, în ordine, Togo, Burundi, Siria, Benin, Rwanda, Afganistan, Burkina Faso, Coasta de Fildeş, Guineea şi Ciad.

Raportul pare să indice faptul că ţările aflate la latitudini mari sunt mai fericite, dar aparenta regulă este încălcată de Israel şi Costa Rica, clasate pe locurile al 11-lea, respectiv al 12-lea.

În ceea ce priveşte ţările din coada clasamentului, gradul redus de fericire al populaţiilor lor are, cel mai probabil, de-a face cu sărăcia şi violenţa, nu cu proximitatea faţă de ecuator.

SUA se află pe locul al 15-lea, în urma Mexicului, care ocupă locul al 14-lea.

Brazilia se află pe locul al 16-lea, Marea Britanie, pe al 21-lea, Japonia, pe al 46-lea, Rusia, pe locul al 64-lea şi Iranul pe locul al 110-lea. Republica Moldova ocupă poziţia a 52-a în acest top.

Raportul Mondial al Fericirii este rezultatul unui proiect din Bhutan, un regat budist cu aproximativ 700.000 de locuitori situat la est de Himalaya, al cărui premier, Jigmi Y. Thinley, a dorit să evalueze gradul de fericire al populaţiei.

Potrivit aceluiași studiu, femeile sunt mai fericite ca bărbaţii în America de Nord, Australia, Noua Zeelandă, Asia de sud şi Asia de est, printre alte regiuni. Pe de altă parte, bărbaţii sunt mai fericiţi în Europa de Est, în statele din fosta Uniune Sovietică şi regiunea Africii subsahariene.

În cazul ambelor sexe, nivelul de fericire scade de la vârsta adolescenţei până la 40 sau 50 de ani şi apoi se stabilizează.

S.M.

NICIUN COMENTARIU