28.1 C
București
marți, 7 mai 2024 - 17:29
No menu items!

Toate pensiile speciale și militare vor fi recalculate. Pensiile magistraților, indexate cu inflația. Ce alte amendamente a stabilit coaliția de guvernare

spot_img

Liderii coaliției de guvernare au stabilit câteva amendamente la proiectul privind reforma pensiilor speciale, dezbaterile acestuia fiind programate chiar de luni, la Comisia de Muncă din Senat. După două ședințe ale liderilor PSD și PNL, duminică seara și luni dimineața, au fost stabilite câteva principii de la care se va porni reforma acestor pensii. De asemenea, Guvernul va încerca, în paralel, să recalculeze toate pensiile speciale aflate în plată, conform unor surse politice.

În primul rând, se ajustează procentul de calcul a pensiei de la 80% la 65%, cu excepția magistraților. În cazul acestora va fi o ajustare dată de o vechime necesară în magistratură, strict în magistratură, dar şi o reducere a cheltuielilor, astfel încât toate pensiile vor fi recalculate şi nicio pensie nu va mai depăşi venitul în calcul. Această reclaculare va avea un termen de 6 luni, prevăzut în lege.

Tot în privința magistraților, se elimină posibilitatea ca membrii CSM să poată ieși la pensie doar după un singur mandat. 

Totodată, se va interzice cumulul pensiilor speciale, cum era cazul unor foști judecători, deveniți apoi foști membri CCR sau CSM, astfel că încasau două pensii speciale. Cei care încasează mai multe pensii speciale vor trebui să opteze pentru unul dinte veniturile încasate.

Coaliția a mai stabilit că NU vor mai fi pensii mai mari decât salariul avut în perioada de activitate, iar partea de necontributivitate din pensiile speciale va fi supraimpozitată cu 15%. Totodată, pensiile magistraților vor fi indexate cu inflația și nu în funcție de creșterea salariilor din sistem.

Pentru pensionarii din Ministerul Apărării şi MAI se elimină  5sporuri din baza de calcul și nu se mai lua în calcul perioada de ultimele 6 luni, ci ultimul an, adică 12 luni. Această prevedere este valabilă și pentru magistrați, care alegea o perioadă de doar o lună. 

Pentru toate categoriile, au fost majorate vârsta de acces la pensia de serviciu şi vechimea în serviciu. Astfel, vechimea în specialitate a crescut la minim 15 ani, iar pentru sistemul de justiţie este de minim 25 de ani, fără perioade asimilate.

Amendamentele vor fi depuse la proiectul de lege care se află în Senat. Senatul este prima cameră sesizată, astfel că proiectul mai poate fi modificat și în Camera Deputaților, până la votul final.

M. Nedelcu