8 C
București
luni, 29 noiembrie 2021 - 9:53
No menu items!

Tiruri intense de artilerie la Donețk

spot_img

Acalmia din timpul weekendului a coincis cu alegerile legislative anticipate din Ucraina

omuleti verzi - ucraina

Tiruri susținute de artilerie se auzeau luni dimineață la Donețk, orașul bastion al separatiștilor proruși din estul Ucrainei, marcând astfel reluarea luptelor după două zile de relativă acalmie, transmite France Presse.

Reporterii France Presse, aflați la fața locului relatează că, la începutul dimineții, au auzit circa 30 de salve de lansatoare multiple de rachete „Grad” într-un cartier situat în apropierea aeroportului din Donețk, un important obiectiv strategic intens disputat între armata ucraineană și insurgenții proruși.

Acalmia din timpul weekendului a coincis cu alegerile legislative anticipate din Ucraina, scrutin care însă nu s-a putut desfășura și în teritoriile controlate de separatiștii ce doresc să organizeze propriile lor alegeri duminică în autoproclamatele republici Donețk și Lugansk.

Potrivit unor localnici, bombardamentele de la Donețk au început în timpul nopții. Ei afirmă că atacul a fost lansat de rebelii proruși și acum așteaptă riposta trupelor ucrainene.