2 C
București
sâmbătă, 27 noiembrie 2021 - 7:56
No menu items!

Tiraspolul strânge semnături pentru recunoaşterea independenţei Transnistriei

spot_img

 transnistria

Autorităţile de la Tiraspol au lansat o campanie de strângere de semnături pentru recunoaşterea independenţei Transnistriei, în contextul afirmaţiilor preşedintelui rus Vladimir Putin, potrivit cărora locuitorii din stânga Nistrului trebuie să-şi decidă singuri viitorul, relatează agenţia Tiras, citată de Mediafax.

Campania a fost iniţiată la 22 aprilie, cu susţinerea Uniunii comunităţilor ruse din Transnistria, şi se va încheia pe 9 mai, când la Tiraspol va avea loc o paradă cu ocazia Zilei Victoriei. În această zi, liderul transnistrean Evgheni Şevciuk va înmâna petiţia vicepremierului rus Dmitri Rogozin, care la rândul său o va transmiste preşedintelui Vladimir Putin.

“Stimabile Vladimir Vladimirovici (Putin), sunteţi garantul principal al respectării drepturilor cetăţenilor ruşi şi ale compatrioţilor lor din Transnistria (…). Dorinţa Republicii Moldova de a se integra în Uniunea Europeană şi faptul că ea ignoră voinţa poporului transnistrean demonstrează că nu putem coexista în cadrul unor frontiere comune (…). Vă rugăm să iniţiaţi o procedură privind recunoaşterea Transnistriei. Vrem să ne decidem singuri soarta. Vrem să fim auziţi”, cer autorităţile separatiste în această petiţie.

Totodată, Tiraspolul afirmă că petiţia va confirma voinţa poporului transnistrean, exprimată prin referendumul din 2006, când 97 la sută dintre locuitorii regiunii separatiste s-au declarat în favoarea unirii cu Rusia şi doar 2,3 la sută împotrivă.

În prezent, campania de strângere de semnături se desfăşoară în toate localităţile din Transnistria. Locuitorii din regiune pot semna în baza paşaportului rus sau transnistrean.

“Petiţia noastră are legătură cu evenimentele care au avut loc recent în Ucraina şi Republica Moldova. Nu putem fi indiferenţi faţă de soarta Transnistriei, de aceea am iniţiat această campanie”, a declarat liderul Uniunii comunităţilor ruse din oraşul Bender (sud-est), Svetlana Onufrienko, citată de site-ul Rupor-pmr.ru.

Recent, Sovietul Suprem (Parlamentul) de la Tiraspol a transmis o solicitare către Duma de Stat (Camera inferioră a Parlamentul rus) în vederea recunoaşterii independenţei regiunii transnistrene şi alipirii la Rusia.

Premierul moldovean, Iurie Leancă, a declarat că “adresarea (Parlamentului transnistrean) este o sfidare directă la adresa procesului de reglementare a conflictului transnistrean, la adresa integrităţii teritoriale a Republicii Moldova”.

Ulterior, preşedintele rus, Vladimir Putin, a afirmat că “Transnistria este o problemă serioasă. Acolo locuiesc mulţi cetăţeni ruşi, care sunt pentru Rusia. Oamenii au propria viziune faţă de viitor. Trebuie să avem un dialog cu R.Moldova şi Ucraina”. El a apreciat că locuitorii din regiune trebuie să îşi decidă singuri viitorul.

C.A.