11.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 21:51
No menu items!

Tineri reţinuţi după ce ar fi provocat mai multe incendii ca să intervină la stingerea lor

spot_img

catuse

Doi tineri  – care voiau să devină pompieri voluntari în comuna Ştefan cel Mare din judeţul Neamţ, pe o autospecială primită de Primărie din Irlanda  – au fost reţinuţi, după ce poliţiştii au stabilit că aceştia au provocat incendii la căpiţe de fân pentru a interveni apoi la stingerea lor.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Neamţ, Elena Bulgărea, a declarat, vineri, că doi tineri de 23 de ani, din comuna Ştefan cel Mare, au fost reţinuţi, după ce polițiștii au stabilit că aceştia au provocat mai multe incendii la căpiţe de fân.

Poliţiştii au făcut aceste cercetări după ce în localitate izbucniseră mai multe incendii cu autor necunoscut.

Bulgărea a precizat că cei doi tineri urmează să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Primarul comunei Ştefan cel Mare, Sorin Ouatu, a declarat pentru MEDIAFAX că tinerii, care sunt fraţi gemeni, voiau să devină pompieri voluntari în localitate, pe o autospecială de intervenţie primită de autorităţile locale din Irlanda.

„Maşina de pompieri am primit-o din Irlanda acum o lună. Am făcut, împreună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, un anunţ prin care cei care vor să vină voluntari vor fi testaţi două luni, apoi se vor alege zece voluntari. Nu aveam contract cu ei, erau în probe”, a spus primarul.

El a mai spus că autospeciala se află în curtea Primăriei şi că, în fiecare zi, aveau loc simulări, iar intervenţiile se făceau dacă „incendiul era adevărat”.

„Făceam simulări în fiecare zi şi participau (cei doi tineri – n.r.) la aceste simulări. (…)Nu făceam incendii să vedem cine vine mai repede. Cei doi erau cei mai prompţi, ei erau lângă maşina de pompieri dacă primeam apeluri să se intervină”, a afirmat primarul Sorin Ouatu.

Potrivit acestuia, cei doi fraţi sunt „deosebiţi, ajutau localnicii”, astfel că nu ştie cum le-a venit „această idee”.

El a mai spus că şeful de la Serviciul de intervenţii urma să aleagă cei zece voluntari care să intervină la incendiile din comună.