12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 6:57
No menu items!

Tineri înjunghiați în Satul de vacanță din Mamaia

spot_img

O persoană a fost înjunghiată în urma unei altercaţii la care au luat parte mai mulți bărbați, la Casa Dobrogeană din Satul de vacanță din Mamaia.

casa dobrogeana

Scandalul a pornit între două grupuri de tineri aflaţi sub influenţa alcoolului, spun poliţiştii. În urma altercaţiei, un tânăr a fost înjunghiat şi a fost preluat de un echipaj SMURD. Alţi doi răniţi au ajuns la camera de gardă urgenţe a Spitalului Judeţean, transportaţi de două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa.

Din primele cercetări, indivizii implicaţi în scandal ar fi din Constanţa şi Lumina. Ofiţerii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Constanţa fac audieri în acest dosar. La anchetă participă şi un procuror, care va hotărî ulterior dacă va dispune reţineri.

Tânărul rănit cel mai grav a fost înjunghiat cu un cuţit în abdomen şi se află internat în secţia de Terapie Intensivă. Anchetatorii au identificat până acum cinci persoane care au fost implicate în scandal, însă numărul lor ar putea fi mai mare, pentru că unii se presupune că au fugit de la locul incidentului, înainte să ajungă poliţiştii.

Conform unor surse din anchetă, citate de ziuaconstanta, conflictul ar fi pornit din cauză că tânărul înjunghiat i-ar fi reproşat, folosind injurii, unui alt bărbat că se uită prea insistent la prietena lui. Bărbatul jignit l-ar fi înjunghiat pe primul. Cei doi nu se cunoşteau. Pentru că fiecare dintre protagonişti era însoţit de mai mulţi prieteni, aceştia au sărit la bătaie. Ceilalţi doi răniţi nu au rămas internaţi, însă bărbatul înjunghiat a fost operat şi nu poate fi audiat astăzi. Cel care l-a atacat va fi cercetat penal pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor, pentru că medicii legişti au confirmat faptul că viaţa victimei a fost pusă în pericol.

M.N.