17.1 C
București
duminică, 16 mai 2021 - 12:43

Timiş: Bărbatul care i-a vândut Furadan Mădălinei Manole, cercetat pentru trafic de migranţi

spot_img

Înșelăciuni în numele ministrului Șova

Sorin Urziceanu, bărbatul care i-a vândut Furadan Mădălinei Manole, este cercetat într-un dosar de trafic de migranţi, după ce a fost prins în timp ce transporta cu maşina doi irakieni care voiau să treacă ilegal graniţa în Arad. Urziceanu este audiat la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Timişoara.

La intrarea în sediul DIICOT, Sorin Urziceanu a declarat că este vorba despre lipsă de colaborare între Poliţia de Frontieră din Arad şi cea din Timişoara. “Nu e vorba de niciun ban, o să vă spun imediat după ce îmi dă drumul. Este vorba de lipsa de colaborare între Poliţia de Frontieră de la Arad şi Timişoara. A fost o cursă de taxi şi o să vă spun când ies”, a declarat Urziceanu.

Sorin Urziceanu lucrează ca taximetrist în Timişoara.

Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, a fost condamnat, pe 6 septembrie 2011, de magistrații Tribunalului Bucureşti la trei ani de închisoare cu suspendare, după ce a vândut Furadanul cu care s-a sinucis Mădălina Manole.

Mădălina Manole s-a sinucis în dimineaţa de 14 iulie 2010, chiar de ziua ei de naştere.

Lucian Mera